15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăTudorel Toader, în vizită la Jilava

Tudorel Toader, în vizită la Jilava

“În debutul vizitei a fost realizată o prezentare a Penitenciarului Bucureşti-Jilava, menţionându-se aspecte privitoare la structura fizică a unităţii, organigramă, activităţile de reintegrare socială desfăşurare cu persoanele private de libertate, regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, precum şi paza perimetrului de deţinere. De asemenea, ministrul justiţiei, prof.univ.dr. Tudorel Toader, a relatat pe scurt demersurile iniţiate de Ministerul Justiţiei în vederea soluţionării problemelor cu care se confruntă sistemul penitenciar”, anunţă Ministerul Justiţiei.

Întâlnirea a reprezentat o oportunitate deosebită atât pentru consolidarea relaţiilor bilaterale cât şi pentru schimbul de bune practici în domeniile comune de interes, conform MJ.

 Din delegaţia română au mai făcut parte: conf. univ. dr. Marieta Safta, secretar de stat, Ministerul Justiţiei şi comisar şef de penitenciare Marian Dobrică, director general, Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Din delegaţia croată au făcut parte: JuroMartinovic, secretar de stat, Ivan Crncek, consilier personal al ministrului justiţiei, Sedina Dubravcic, şeful cabinetului ministrului justiţiei, iar din partea Ambasadei Republicii Croaţia la Bucureşti a participat ambasadorul Davor Vidis.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Nicuşor Dan şi Dreapta Unită au depus candidaturile la Bucureşti

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, şi-a depus joi candidatura pentru un nou mandat, iar alături de el s-au aflat liderii Alianţei Dreapta Unită, care au...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă