11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăTudorel Toader, veste mare pentru deținuți: "Va fi o lege cu impact...

Tudorel Toader, veste mare pentru deținuți: “Va fi o lege cu impact financiar”

“Avem măsuri de natură legislativă pe care trebuie să le propunem în aplicarea Hotărârii Pilot (a CEDO – n.r.). (…) Legea 169 a dat beneficiul celor şase zile considerate executate la 30 în condiţii necorespunzătoare, dar unii deţinuţi au ieşit din penitenciar înainte de octombrie 2017. Au stat în condiţii necorespunzătoare şi nu au beneficiul celor şase zile. CEDO ne spune să găsim şi pentru ei un remediu, prin care să le conferim despăgubiri, de data aceasta în bani. Prin urmare, la Ministerul Justiţiei se lucrează la un proiect de lege pentru conferirea de despăgubiri, compensaţii materiale, pentru perioada cât deţinutul a stat în condiţii necorespunzătoare, repet, dându-se o sumă pentru fiecare dintre zilele cât a stat în condiţii necorespunzătoare”, a declarat Tudorel Toader în cadrul audierii sale la Comisia pentru constituţionalitate din Senat, informează agerpres.ro.

În şedinţa acestei comisii a fost abordat stadiul măsurilor propuse de România, prin Ministerul Justiţiei, pentru îmbunătăţirea condiţiilor din penitenciare ca urmare a Hotărârii Pilot a CEDO pe acest subiect.

Ministrul a adăugat că în cuprinsul proiectului se prevede că Administraţia Naţională a Penitenciarelor face o evidenţă a circuitului de plasare a condamnatului în închisoare, pentru a vedea cât timp a stat în condiţii necorespunzătoare.

“Îi dai (bani – n.r.) numai pentru zilele cât a stat în condiţii necorespunzătoare. Va fi o lege cu impact financiar, că până la urmă trebuie bani. Rezultă obligaţia din Hotărârea CEDO, Hotărârea Pilot, nu este o invenţie românească, au aplicat-o şi alţii, spre exemplu, Ungaria, Italia şi alte ţări. Vom urma acelaşi drum pentru că, până la urmă, Hotărârea CEDO este obligatorie, iar dacă nu am îndeplini cerinţele, ne-am expune riscului unei condamnări de către CEDO cu o cheltuială, dar în acelaşi timp am rămâne cu problema nerezolvată în penitenciarele din România”, a mai declarat Toader.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă