10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăPoliticăTurcan explică motivul pentru care PNL a decis să-și asume răspunderea pe...

Turcan explică motivul pentru care PNL a decis să-și asume răspunderea pe buget

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că liberalii au decis să-şi angajeze răspunderea pe bugetul de stat, având în vedere faptul că în Parlament s-a dovedit că există “lipsă de responsabilitate şi de angajament pe termen lung a celor din PSD şi o lipsă de mobilizare la maximum din partea partidelor care susţin în momentul de faţă Guvernul”, informează Agerpres.

“Guvernul Orban a solicitat preşedinţilor celor două Camere să amâne dezbaterea unor proiecte cu impact bugetar până când ştim exact pe ce piloni se poate construi bugetul de anul viitor şi care este, în sine, stabilitatea economiei româneşti, pentru că sunt unele proiecte bune care, dacă nu sunt adoptate într-un moment în care economia să le susţină, e foarte posibil să conducă (…) la inflaţie, devalorizarea leului şi scăderea puterii de cumpărare. Exact cum s-a întâmplat şi cu măsurile luate de PSD, unele creşteri de venituri, dar, pentru că nu au fost susţinute de creşterea economiei au ajuns să genereze pe fond scăderea puterii de cumpărare. Acest demers al PSD-ului este unul de şicanare şi constituie, dacă vreţi, un argument în plus pentru o decizie la care noi nu doream neapărat să recurgem, şi anume de a ne angaja răspunderea pe bugetul de stat. Am decis să mergem pe această variantă tocmai pentru că s-a dovedit că în Parlament există lipsa de responsabilitate şi de angajament, dacă vreţi, pe termen lung a celor din PSD şi, din nefericire, şi o lipsă de mobilizare la maximum din partea partidelor care susţin în momentul de faţă Guvernul “, a declarat Raluca Turcan, marţi, la postul tv Realitatea Plus.

Întrebată despre varianta trecerii bugetului prin Parlament în urma unui vot al unei majorităţi favorabile PNL, vicepremierul liberal a explicat: “Este riscant, pentru că majoritatea nu este una solidă pe care o avem acum, ne despart doar cinci voturi şi este foarte posibil ca pe nişte proiecte care sună bine, ca pe nişte proiecte pe care oamenii le gândesc din perspectivă electorală să se creeze alianţe de conjunctură care să-ţi măcelărească bugetul şi aşa construit pe nişte piloni fragili şi să ajungi ca, de la o faptă bună, sau nişte măsuri bune (…) să faci rău, de fapt, pe termen lung oamenilor”.

Cele mai citite

Internat de urgență la spital, după ce a mâncat conserve de pește

Un locuitor din orașul Urlați, județul Prahova, a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu diagnosticul de botulism. Bărbatul a declarat medicilor...

Parlamentul UE aprobă interzicerea produselor fabricate prin muncă forțată

Parlamentul European a aprobat normele care interzic în UE vânzarea, importul și exportul de bunuri fabricate prin muncă forțată, scrie Reuters. Măsura a fost impusă...

Răzvan Burleanu, anunț de ultimă oră despre contractul selecționerului Edward Iordănescu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, dezminte zvonurile conform cărora negocierile cu Edward Iordănescu ar fi intrat în impas și consideră că actualul...
Ultima oră
Pe aceeași temă