Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Udrea a anunţat că va solicita repunerea pe rol a dosarului "Gala Bute"

Udrea a anunţat că va solicita repunerea pe rol a dosarului "Gala Bute"

Elena Udrea a anunţat vineri că a decis, împreună cu avocaţii, să solicite repunerea pe rol a dosarului ''Gala Bute'', aflat în pronunţare la ÎCCJ, având în vedere noile informaţii făcute publice de fostul preşedinte Traian Băsescu în legătură cu această cauză.

Iulian Budușan 0 comentarii

''Ca urmare a noilor informaţii pe care le-am aflat cu toţii din declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, informaţii provenind din Note SRI, care schimbă radical situaţia din dosarul 'Gala Bute', aflat azi în pronunţare la ÎCCJ, am decis împreună cu avocaţii să solicit repunerea cauzei pe rol. Dacă mi-ar fi fost admise cererile repetate, atât în etapa de fond, cât şi în cea de apel, de a fi aduse ca probe Notele SRI despre care ştiam încă din perioada în care eram ministru, din care reieşea clar că nu am avut nicio implicare în relaţiile ilegale de afaceri dintre 'denunţătorii' din dosar, inculpaţi ori doar martori, astăzi nu eram în situaţia de a fi condamnată fără nicio probă şi de a fi nevoită să cer protecţie internaţională faţă de abuzurile care mi s-au întâmplat în România. Dar judecătorii ÎCCJ au preferat să îmi respingă probele şi să mă condamne doar pe susţinerile procurorilor DNA şi pe declaraţiile ilogice ale unora dintre cei implicaţi în dosar. Care, evident, au fost toţi răsplătiţi cu pedepse mici şi cu suspendare'', a scris Udrea pe Facebook.

Miercuri, fostul preşedinte Traian Băsescu a prezentat un document al Serviciului Român de Informaţii, strict secret, despre care spune că i-a parvenit în toamna anului trecut şi care vizează dosarul "Gala Bute", menţionând că a sesizat CSM, Inspecţia Judiciară, ministrul Justiţiei şi Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI.

"Probabil, ştiindu-se că sunt interesat de dosarul "Gala Bute", cineva a ţinut să mi-l transmită. Acest document se referă la operaţiunea "Bujorul"", a afirmat Băsescu, într-o conferinţă de presă, precizând că documentul i-a parvenit "în plic anonimizat, la partid" şi că bănuieşte că cel care i l-a transmis este un ofiţer SRI din teritoriu, nu de la centru.

Traian Băsescu a susţinut că acest document arată că a existat un plan de cooperare între DNA şi SRI. Potrivit liderului PMP, documentul informează despre infracţiuni în Ministerul Dezvoltării, în dosarul "Gala Bute".

"Acest document informează că sunt nişte infracţiuni: un domn care dă mită, altul care primeşte şi face trafic de influenţă în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Niciun cuvânt despre ministru. El identifică şi cursul traficului de influenţă, care sunt directorii, persoanele din minister care au beneficiat şi de mită şi au pus pe roate nişte plăţi. Rezultatul de astăzi este că toţi cei nominalizaţi şi mituitorul şi beneficiarii mitei au devenit din oameni care încalcă legea denunţători. (...) Singurul denunţat de cei prezentaţi a comite infracţiuni a fost ministrul şi el a fost consistent condamnat în instanţa de fond", a arătat Băsescu.

Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul ''Gala Bute''.

Comentarii

loading...