15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăUE promite că verifică sesizarea lui Dăncilă despre o posibilă imixtiune în...

UE promite că verifică sesizarea lui Dăncilă despre o posibilă imixtiune în justiţia românească

Comisia Europeană a precizat că va răspunde în timp util la scrisoarea premierului Viorica Dăncilă.

“Am primit scrisoarea din partea prim-ministrului Românei şi vom răspunde în timp util. În ceea ce priveşte documentul pomenit, acesta făcea parte din corespondenţa tehnică uzuală, de acum mai mulţi ani (2012), din cadrul MCV, cu privire la obiectivul de referinţă numărul 3, care prevedea: <>. După cum ştiţi, MCV este un proces prevăzut în Tratat, menit să măsoare progresele înregistrate de România, în îndeplinirea unui set stabilit de obiective de referinţă”, a precizat Comisia Europeană.

Premierul Viroica Dăncilă cerea, în scrisoarea transmisă lui Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, clarificarea adresei din 2012, transmisă de CE ministrului Justiţiei de la acel moment, Mona Pivniceru, şi care conţine 21 de cerinţe adresate de instituţia europeană Guvernului, inclusiv solicitări concrete, directe, privind anumite cauze penale.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...
Ultima oră
Pe aceeași temă