23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăUn deputat de Argeş părăseşte PSD şi se înscrie în Pro România

Un deputat de Argeş părăseşte PSD şi se înscrie în Pro România

Deputatul de Argeş Nicolae Georgescu s-a alăturat echipei conduse de Victor Ponta şi va sprijini candidaţii PRO România la alegerile europarlamentare din 26 mai. Nicolae Georgescu a semnat luni, 22 aprilie, adeziunea la PRO România”, anunţă Pro  România.

”Am decis să mă alătur unei echipe pe care o cunosc şi în care mă regăsesc în ceea ce priveşte respectarea principiilor social-democrate adevărate. Sunt dezamăgit că în judeţul Argeş am ajuns ca valorile de stânga să fie reprezentate de un personaj precum Cătălin Rădulescu – ”Mitralieră”. Voi susţine lista PRO România pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, pentru că am încredere că oameni precum comisarul european Corina Creţu vor şti să se bată la Bruxelles pentru a aduce mai multe fonduri europene, necesare inclusiv dezvoltării judeţul Argeş”, a declarat Nicolae Georgescu.

În prezent, PRO România are 22 de deputaţi.

Cele mai citite

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă