11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăUn deputat PSD spune că a fost amenințat în secția de poliție

Un deputat PSD spune că a fost amenințat în secția de poliție

Social-democratul susține că nu există probe audio-video din secţie şi că se va adresa ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru remedierea situaţiei, iar concluzia sa este că ”încrederea cetăţeanului în instituţii este o lozincă ridicolă dacă ajungi să fii ameninţat în secţia de poliţie”. Postarea sa a strâns peste 200 de comentarii, iar internauţii îi spun că aceasta este consecinţa politicii PSD, partid din care face parte, de a favoriza infractorii, scrie News.ro.

„Sunt chiar acum la Secţia de Poliţie nr 1. Ascult cum sunt ameninţat de 3 indivizi: te omor, cuţite, ieşi afară să vezi tu, etc. Am venit aici pentru că o rudă, lovită şi ameninţată, m-a sunat – e dreptul său legal să facă asta. Mi-a spus că 3 bărbaţi îl ameninţă în secţia de poliţie şi îi e frică pentru că poliţiştii asistă pasivi. Am pus totul pe seama panicii: poate e speriat, poate exagerează. În zona de relaţii cu publicul, în faţa poliţistului de serviciu sunt ameninţat la rândul meu”, a relatat sâmbătă seara, pe Facebook, deputatul PSD.

Manole menţionează că, dacă depune o plângere, nu poat aduce probe audio-video pentru că – i se spune – supravegherea în interiorul secţiei e doar video, nu şi audio.

„Dar cazul meu e simplu. Nu mi-e frică. Ce fac însă alţii, mai vulnerabili, în alte cazuri? Le influenţează ameninţările declaraţiile pe care le fac? Sigur că da. E normal să te temi pentru siguranţa ta ÎN secţia de poliţie? Sigur că nu. O să adresez o întrebare Ministrului de Interne: câte secţii au supraveghere audio-video? Câte nu au? Cum putem să remediem situaţia? Este imperativ să rezolvăm această problemă. Dacă ea există la Secţia nr 1, în centrul Bucureştiului, sigur există şi în alte părţi. Încrederea cetăţeanului în instituţii este o lozincă ridicolă dacă ajungi să fii ameninţat în secţia de poliţie”, încheie deputatul PSD.

Postarea sa are peste 200 de comentarii, iar persoanele care au scris îi reproşează parlamentarului că această situaţie este cauzată de politica PSD, partid din care şi el face parte, de favorizare a infractorilor, prin măsuri pe care el însuşi le-a votat în Parlament.

 

Cele mai citite

Aproape 100 de persoane sunt încă date dispărute după atacul de la Moscova

În jur de 95 de persoane sunt încă dispărute după atacul de săptămâna trecută din apropierea Moscovei, când bărbați înarmați au deschis focul la...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...
Ultima oră
Pe aceeași temă