7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăPoliticăUPDATE. Noi probleme pentru Mihai Chirica: ,,Am reuşit să rezolv o problemă...

UPDATE. Noi probleme pentru Mihai Chirica: ,,Am reuşit să rezolv o problemă care crease conflicte”

Anunţul edilului ieşean vine după ce în cursul dimineţii de joi mai multe mămici au protestat în faţa primăriei, nemulţumite fiind de numărul mic de locuri din creşe, dar şi pentru că printre criteriile de selecţie se află şi cel al proximităţii faţă de domiciliu.

“Am reuşit să rezolv o problemă care crease conflicte între două grupuri de părinţi, cei care au beneficiat de criteriul de proximitate şi au fost admişi, şi cei care din cauza criteriului de proximitate nu au intrat pe numărul maxim de locuri a fiecărei creşe. Am stat cu colegii mei de la Direcţia Creşe şi din Primărie. Am făcut o analiză comparativă, am reaşezat structurile organizatorice în fiecare creşă şi am modificat parţial hotelul Municipal. Astfel, toţi copiii ai căror părinţi nu aveau criteriul de proximitate, dar aveau caracterul de admişi vor fi primiţi. E vorba de 100 de copii. Publicarea va fi făcută în cursul acestei zile, urmând să fie repartizaţi în două locaţii mai importante: o parte se vor duce la hotelul Municipal, aproximativ 60, iar ceilalţi 40 vor fi repartizaţi la Creşa nr 14, pe locurile rămase disponibile de la Şcoala “Da” şi celelalte creşe care îşi vor reorganiza grupa mică cu 2-3 locuri în plus”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Primarul Iaşului a dat asigurări că pe viitor repartizarea copiilor la creşe va fi făcută mult mai atent, părinţii urmând a fi consultaţi printr-o dezbatere publică. Totodată, primarul a anunţat că în următorii ani administraţia locală va construi creşe şi grădiniţe în mai multe zone din Iaşi. El a anunţat că va cere dezvoltatorilor imobiliari ca ansamblurile rezidenţiale să aibă şi creşe şi grădiniţe.

“Criteriul de proximitate va trebuie să fie un criteriu pe care părinţii vor trebui să-l evalueze. Vom organiza o dezbatere publică cu cel puţin o lună înainte de începerea înscrierilor pentru a ne spune cum văd ei ponderea, cum putem să despărţim părinţii care vin din alte localităţi de cei care sunt cetăţeni ai municipiului Iaşi şi plătesc taxe şi impozite. În acest an aproximativ 580 de părinţi nu şi-au găsit loc pentru copii. După această nouă repartizare, condensarea grupelor, şi găsirea spaţiilor suplimentare vor mai fi vreo 400. După ce anul viitor vor fi finalizate lucrările la cele două creşe, vom avea încă 200 de locuri în plus, mai căutăm şi alte locaţii. Vom introduce în dezbaterea Consiliului Local un proiect ce prevede de construcţia de noi creşe în zona Canta, Frumoasa, CUG, Cantemir, Copou. Prin programele de urbanism toţi dezvoltatorii imobiliari, începând de acum, vor avea obligaţia să introducă spaţii sociale pentru creşe şi grădiniţe în complexele imobiliare pe care le dezvoltă”, a mai declarat primarul Mihai Chirica.

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă