21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăUSR PLUS vrea să sancționeze drastic parlamentarii care votează la două mâini

USR PLUS vrea să sancționeze drastic parlamentarii care votează la două mâini

Proiectele au fost depuse „ca urmare a votului cu mai multe cartele identificat de senatorii şi deputaţii USR PLUS în timpul dezbaterilor pe tema bugetului de stat pe 2021 (…), astfel încât furtul la vot să fie sancţionat”.

„Nu e normal ca, în România, un student care copiază să fie exmatriculat, dar un parlamentar care votează fals în numele colegului absent să nu suporte drept consecinţe decât ‘avertisment scris’, aşa cum prevede acum Statutul comun al deputaţilor şi senatorilor şi Regulamentele Camerelor. Noi, grupul USR PLUS, susţinem că parlamentarii ar trebui să fie ţinuţi la un standard mai înalt de respect faţă de lege, pentru că aici e izvorul ei, şi să aibă un cod de conduită demn de mandatul primit, aşa că propunem să fie prevăzute consecinţe directe, de micşorare a indemnizaţiei până la nivelul salariului minim”, a declarat deputatul USR PLUS Oana Ţoiu.

Alianţa USR PLUS consideră că „furtul la vot în Parlament nu trebuie să scape nepedepsit”.

Proiectele de modificare a Regulamentelor Camerelor prevăd explicit, pe lângă sancţiunea cu reducerea indemnizaţiei, că “este interzisă utilizarea cardului de vot de către o altă persoană”. 

USR Tineret a fost însă una dintre organizațiile care au criticat în primă instanță exmatricularea celor 45 de studenți de la Facultatea de Drept care au fost prinși fraudând examenul. Ulterior, USR Tineret a șters postarea, în urma criticilor primite. 

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă