14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăUSR și PNL atacă la CCR alegerea lui Florin Iordache la Consiliul...

USR și PNL atacă la CCR alegerea lui Florin Iordache la Consiliul Legislativ

Liderul USR, Dan Barna, a anunțat că grupurile parlamentare ale USR vor sesiza Curtea Constituțională întrucât candidații nu au întrunit numărul de voturi cerut de lege.

„Legea 73/1993, legea Consiliului Legislativ, prevede că numirea președintelui și a președinților de secții se face cu votul majorității deputaților și senatorilor. Această sintagmă tehnică înseamnă că trebuie 50%+1 din votul TUTUROR parlamentarilor, nu doar al celor prezenți, mai precis numirile trebuie făcute în parlamentul actual cu 233 de voturi cel puțin”, a scris președintele USR pe Facebook. Florin Iordache a primit 185 de voturi pentru. 

Acesta a precizat că USR a propus PNL boicotarea ședinței pentru a bloca numirea lui Florin Iordache președinte al Consiliului Legislativ, dar liderul deputaților PNL Florin Roman a respins propunerea și „s-a lăudat că partidul său va avea 113 parlamentari la vot ca să îl voteze pe Augustin Zegrean. Au venit doar 36”, potrivit lui Barna.

Liderul USR a mai precizat că partidul său va depune un proiect de lege de limitare a mandatelor la Consiliul Legislativ, precum și o procedură de revocare.

Ulterior, și grupul parlamentar PNL  a anunțat că va depune o sesizare la CCR referitoare la neconstituționalitatea alegerii lui Iordache.

„PNL are numărul necesar de semnături pentru atacul la CCR și dorim să venim în sprijinul colegilor de la USR, care nu au matematic numărul necesar de semnături. Nu am primit o solicitare scrisă sau verbală pentru semnături, motiv pentru care colegii juriști vor depune rapid sesizarea la CCR”, a spus liderul grupului PNL de la Cameră, Florin Roman.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă