8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăPoliticăUSR solicită demisia şefilor Jandarmeriei şi a ministrul Carmen Dan

USR solicită demisia şefilor Jandarmeriei şi a ministrul Carmen Dan

“USR consideră că se impuneau demisii imediat după acţiunea din 10 august, dar Carmen Dan a ales să îi răsplătească prin promovări pe şefii Jandarmeriei care au răspuns la ordinele politice. Maiorul Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat întreaga operaţiune de evacuare a protestatarilor din Piaţa Victoriei, a fost împuternicit la conducerea Jandarmeriei Bucureşti. A fost, de fapt, o rocadă, iar şeful Jandarmeriei a devenit numărul doi, în locul lui Cazan. O altă rocadă a avut loc şi la conducerea Jandarmeriei Române, unde inspectorul general Sebastian Cucoş a fost înlocuit de Ionuţ Sindile care până atunci ocupase postul de prim adjunct, iar colonelul Cucoş a devenit numărul doi”, se arată într-un comunicat de presă al USR remis, vineri, Mediafax. 

Reprezentanţii partidului de Opoziţie atrag atenţia că şefii Jandarmeriei “au răspuns de la început şi până la sfârşit la ordine politice, iar PSD în frunte cu Liviu Dragnea şi Carmen Dan trebuie să îşi asume răspunderea pentru gazarea şi lovirea a sute de oameni paşnici de la miting”.

De asemenea, potrivit sursei citate “este foarte important ca Parchetul General să fie lăsat să îşi facă treaba pentru că din momentul preluării dosarul mitingului din 10 august este sub asediu: ca o formă de presiune, Tudorel Toader a declanşat evaluarea procurorului general Augustin Lazăr, Inspecţia Judiciară a început cercetarea disciplinară a procurorului care s-a autosesizat cu privire la violenţele de la miting, MAI a secretizat raportul pentru a îngreuna activitatea procurorilor, iar şefii jandarmeriei au sesizat DIICOT cu privire la o lovitură de stat, în încercarea de a muta dosarul de la Parchet”.

Şi deputatul PNL, Ovidiu Raeţchi, a declarat, vineri, că şefii Jandarmeriei şi Carmen Dan trebuie să îşi dea rapid demisia.

Şeful, prim-adjunctul Jandarmeriei şi şeful Jandarmeriei Capitalei sunt urmăriţi penal în dosarul violenţelor de la mitingul din 10 august, Parchetul transmiţând că ordinul de evacuare a Pieţei Victoria a fost dat cu încălcarea legii, ora 23:11 fiind consemnată în mod nereal.

Fostul şef al Jandarmeriei, Sebastian Cucoş şi actualul şef al instituţiei, Ionuţ Cătălin Sindile sunt acuzaţi că, în noaptea de 10 spre 11 august, au condus în mod ilegal operaţiunea, prin ordine directe date jandarmilor, în condiţiile în acre nu exista un ordin care să consemneze preluarea comenzii de la maiorul Laurenţiu Cazan. Totodată, cei doi l-ar fi ajutat pe Cazan să pună în aplicare ordinul nelegal de intervenţie în forţă pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă