7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăVasile Blaga: Nu am avut nicio întâlnire cu preşedintele Iohannis

Vasile Blaga: Nu am avut nicio întâlnire cu preşedintele Iohannis

Fostul lider al PNL, Vasile Blaga, a declarat, pentru Mediafax, că nu s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis şi că este de câteva zile plecat la Mamaia, în contextul în care în spaţiul public au apărut informaţii, pe surse, că cei doi ar fi avut o întâlnire joi, la Palatul Cotroceni.

“N-am avut nicio întâlnire cu preşedintele. Nici gând. Am văzut şi eu informaţii. Eu de vineri sunt la Mamaia. Sum cu familia la mare şi stau şi eu câteva zile”, a afirmat fostul lider al PNL, Vasile Blaga.

În spaţiul public au apărut informaţii, pe surse, potrivit cărora joi, la o zi după întâlnirea lui Vasile Blaga în Modrogan cu membri fostului PDL, acesta ar fi avut o întâlnire la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis. Presa a scris că şeful statului i-ar fi comunicat lui Vasile Blaga că este îngrijorat de o posibilă ruptură în PNL şi rămânerea fără un sprijin electoral la alegerile prezidenţiale din 2020. La rândul său, potrivit informaţiilor, pe surse, apărute în spaţiul public, Blaga i-a dat asigurări preşedintelui Iohannis că nu există niciun astfel de pericol şi că partidul îl va susţine în cursa pentru prezidenţiale.

Fostul co-preşedinte al PNL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, după întâlnirea din Modrogan cu aripa ex-PDL, că toţi îşi doresc un partid puternic, în vederea câştigării alegerilor prezidenţiale, în contextul în care PSD se comportă ca “un partid stat”. Acesta a adăugat că în acest sens trebuie îmbunătăţită comunicarea în interioriul formaţiunii. 

“Am dorit să avem o şedinţă fără o ordine de zi, între colegi, între vechi prieteni, pentru că am dus împreună foarte multe bătălii şi majoritatea care nu sunt în concediu au venit la această întâlnire. Ne interesează partidul, asta am spus-o cu toţii, ne interesează parcursul lui, ne interesează tot ceea ce va face în anul electoral 2019, în primul rând câştigarea alegerilor prezidenţiale; sigur, vor conta şi alegerile europarlamentare, dar în primul rând alegerile prezidenţiale, pentru că vedeţi cum se comportă PSD şi astăzi ca un partid stat. Ce ar face dacă ar avea şi prezidenţialele? Avem această obligaţie cu toţii de-al sprijini pe preşedinte pentru a obţine al doilea mandat şi toţi colegii au fost de acord cu lucrurile acestea. Dorim un partid puternic, sunt multe lucruri de corectat. Colegii le vor transmite către forurile formale ale partidului, către Biroul Executiv, Biroul Permanent Naţional, astfel încât ele să se corecteze, pentru că într-adevăr, ca în orice familie, lucrurile pot fi îmbunătăţite şi sunt sigur că vor fi îmbunătăţite”, a declarat Vasile Blaga.

Pe 23 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, într-o declaraţie de presă la Sibiu, că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidenţiale.

“Am luat o decizie importantă şi vreau să v-o comunic, acum, aici, în această dimineaţă frumoasă: Sunt ferm hotărât să candidez pentru încă un mandat de preşedinte”, a declarat şeful statului, Klaus Iohannis.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat ulterior că partidul va sprijini candidatura lui Klaus Iohannis la prezidenţialele din 2020.

Cele mai citite

Ce negoț ascund sondajele paralele din București?

Să fie oare Cristian Popescu Piedone doar iepurele lui Dom’ Profesor? În clar obscurul mediatic, strategia de atac a stăpânului antenelor devine tot mai...

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...
Ultima oră
Pe aceeași temă