17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăVictor Ponta, pont pentru Iohannis în contextul vizitei lui Aleksandar Vucic la...

Victor Ponta, pont pentru Iohannis în contextul vizitei lui Aleksandar Vucic la București

”România a avut doi vecini buni, Serbia și Marea Neagră, cu care nu ne-am luptat și nu ne-am certat niciodată. Cel mai mare interes al României este ca Serbia, cât mai curând, să intre în Uniunea Europeană și în felul ăsta să închidem o parte a graniței. Noi avem graniță extracomunitară și pe zona cu Moldova-Ucraina, și pe zona cu Serbia. Pentru România ar fi un mare avantaj ca Serbia și toți Balcanii de vest să intre în UE. România o să aibă președinția Uniunii anul viitor. Anul acesta deja Bulgaria a pus ca prioritate negocierile cu Serbia și eu cred că și România trebuie să facă la fel.

E un mare potențial de dezvoltare a relațiilor economice. În acest moment, în special în zona Banatului noi nu mai avem forță de muncă și putem să aducem din Serbia. E un potențial regional extraordinar pe care, dacă suntem deștepți, putem să-l folosim. Vucic știe România, e un tip tânăr și deschis la minte”, a declarat Victor Ponta.

Cele mai citite

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă