15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăPoliticăVIDEO. Bode, despre Centrul Cyber al UE

VIDEO. Bode, despre Centrul Cyber al UE

“Este prima agenţie europeană pe care o vă găzdui România. Vorbim de o instituţie cu profil unic la nivel european, care va creşte reputaţia României în domeniu şi va contribui în mod deosebit la securitatea cibernetică a UE şi a statelor membre. Vreau să spun că acest centru va fi principalul organism de execuţie pentru resursele financiare ale Uniunii dedicate securităţii cibernetice în cadrul programului Europa Digitală şi Orizont Europa şi va sprijini securitatea cibernetică de-a lungul întregului lanţ valoric, de la activitatea de cercetare până la activitatea de implementare şi de adoptare pe scară largă a tehnologiilor cheie”, a precizat Bode, în debutul şedinţei de guvern.

El a apreciat că prin decizia de înfiinţare a Centrului Cyber la Bucureşti este recunoscută “expertiza României” în domeniu.

“Există un ecosistem în plină dezvoltare în domeniul securităţii cibernetice în România, se recunoaşte rolul mediului privat, al pieţii IT&C în plină dezvoltare, rolul universităţilor şi al centrelor de cercetare, existenţa resursei umane înalt calificate în România”, a spus Bode.

Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat, la rândul său, că înfiinţarea la Bucureşti a Centrului European de Competenţe în Domeniul Securităţii Cibernetice reprezintă o veste foarte bună şi a remarcat “meritul deosebit” al diplomaţiei româneşti.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a precizat că dosarul pe care România l-a prezentat pentru această candidatură “a fost unul excelent, a fost apreciat la cel mai înalt nivel de evaluare a Comisiei Europene”, iar eforturile diplomatice “au fost extrem de intense”, mai ales în ultimele săptămâni.

“Rezultatul este unul cu atât mai remarcabil, cu cât competiţia pentru găzduirea acestui centru a fost una extrem de strânsă, care a implicat state membre extrem de importante, cum ar fi Belgia, Germania, Lituania, Luxemburg, Polonia şi Spania. Prin urmare, un succes al României, un succes diplomatic excepţional, dar un succes al României în ansamblul său, care, iată, aduce în România pentru prima oară o structură europeană pe teritoriul nostru”, a spus Aurescu.

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă