18 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

VIDEO. Cîțu, întâlnire cu președintele Consiliului European

Printre subiectele discutate au fost și cele legate de asigurarea continuităţii campaniei de vaccinare anti-COVID la nivelul UE, eliminarea MCV pentru România şi aderarea la spaţiul Schengen a ţării noastre.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei doi oficiali au avut discuţii privind dosarele majore la nivelul Uniunii Europene, cu accent pe gestionarea crizei generate de pandemia de COVID-19, pe eforturile de relansare economică la nivel european şi pe agenda externă a Uniunii.

Prim-ministrul Florin Cîţu a prezentat priorităţile Guvernului României şi a exprimat angajamentul ţării noastre de a sprijini în continuare eforturile de consolidare a coeziunii şi convergenţei la nivelul Uniunii.

Preşedintele Charles Michel a exprimat aprecierea pentru conduita profund pro-europeană a ţării noastre şi pentru excelenta cooperare cu România în cadrul Consiliului European.

Cei doi înalţi oficiali au fost de acord cu privire la necesitatea continuării eforturilor pentru o acţiune coordonată la nivel european ca răspuns la efectele pandemiei de COVID-19.

„Prim-ministrul Florin Cîţu a subliniat importanţa pe care România o acordă asigurării unui proces de vaccinare continuu, fără sincope, şi a arătat că este esenţial ca acţiunea Uniunii să asigure, pe de o parte, aprovizionarea cu vaccinuri, iar, pe de altă parte, să garanteze implementarea măsurilor necesare relansării economice, bunei funcţionări a pieţei unice, a fluxului de bunuri şi servicii esenţiale şi a liberei circulaţii a persoanelor”, se arată în comunicat.

În context, şeful Executivului de la Bucureşti a reliefat necesitatea transmiterii unui mesaj de solidaritate, mai ales faţă de partenerii cei mai apropiaţi ai Uniunii Europene, precum ţările din Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic, prin sprijinirea campaniilor de vaccinare şi donarea de doze de vaccin, evocând, în context, angajamentul asumat de România de a dona 200.000 de doze către Republica Moldova.

Preşedintele Charles Michel a fost de acord pe deplin cu această abordare şi a exprimat susţinerea pentru „dezvoltarea unui mecanism eficient în acest sens”.

Sursa citată precizează că în contextul discuţiilor privind operaţionalizarea bugetului european şi a instrumentelor de redresare economică, prim-ministrul Cîţu a exprimat aprecierea faţă de rolul deosebit pe care preşedintele Consiliului European l-a avut în obţinerea acordului la nivel european pe acest subiect în iulie 2020.

Totodată, premierul român a evocat eforturile României pentru finalizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Cei doi înalţi oficiali au discutat şi despre implementarea Pactului Ecologic European, premierul român subliniind susţinerea României pentru obiectivele stabilite la nivelul UE, în acelaşi timp cu ajustarea procesului de implementare în funcţie de specificul fiecărei ţări, în cazul României fiind necesară o tranziţie corectă şi sustenabilă de la folosirea cărbunelui la cea a gazului natural şi apoi la hidrogen, cu susţinerea adecvată a costurilor sociale implicate „, se spune în comunicat.

De asemenea, premierul român a pledat pentru „finalizarea MCV”, în urma îndeplinirii recomandărilor Comisiei Europene, pentru care Guvernul pe care îl conduce este pe deplin angajat, respectiv pentru „aderarea României la spaţiul Schengen”, având în vedere că ţara noastră a îndeplinit toate condiţiile.

„Preşedintele Charles Michel a exprimat susţinerea pentru eforturile României pe cele două dosare”, conform comunicatului.

Întrevederea a facilitat şi o discuţie privind o serie de aspecte de pe agenda externă a Uniunii Europene.

Astfel, prim-ministrul Florin Cîţu a exprimat aşteptarea ca Summit-ul Parteneriatului Estic din acest an să reconfirme importanţa acestei iniţiative europene, punând accentul pe necesitatea ca ” agenda post-2020 să se concentreze pe apropierea statelor Parteneriatului Estic de valorile europene”.

„De asemenea, prim-ministrul României a subliniat oportunitatea deosebită deschisă prin mandatul preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pledând pentru consolidarea sprijinului european pentru impulsionarea reformelor democratice din Republica Moldova, promovate de noul preşedinte, conform opţiunii pro-europene a cetăţenilor săi. Au fost totodată abordate relaţiile UE cu Rusia şi Turcia”, se mai arată în comunicat. 

Ultima oră
Pe aceeași temă