30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăPoliticăVIDEO Dăncilă prezintă în Parlamentul European priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE

VIDEO Dăncilă prezintă în Parlamentul European priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE

Proiectul european, în forma sa de astăzi, a fost modelat de multiplele crize prin care a trecut, a declarat marţi, la Strasbourg, premierul Viorica Dăncilă, care prezintă în faţa Parlamentului European reunit în sesiune plenară priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, cu accent pe coeziune şi valori comune, siguranţă şi consolidarea Europei ca actor global.

”Exercitarea Preşedinţiei rotative de către România în următoarele 6 luni nu este doar o datorie formală”, a declarat şefa executivului român, declarându-se conştientă de faptul că prima etapă a acestei preşedinţii ”va fi intensivă şi redusă ca timp” în ceea ce priveşte procesul decizional.

“Europa a ştiut întotdeauna să depăşească obstacolele, să renască după episoade mai puţin faste. Astăzi ne aflăm din nou într-un moment complex al procesului de construcţie europeană, dar orice situaţie de acest gen poate fi transformată într-o nouă oportunitate, un nou început. În vizunea mea exercitarea preşedinţiei rotative în următoarele şase luni nu e una doar formală. Cred că e important să arătăm cetăţenilor UE că instituţiile europene lucrează pentru ei şi că mai ales produc rezultate care le îmbunătăţesc viaţa şi perspectivele de viitor”, a declarat Viorica Dăncilă.

”Premierul va conduce delegaţia Guvernului României, care va efectua o vizită de lucru la Strasbourg, în perioada 14-15 ianuarie 2019, în vederea prezentării Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Agenda vizitei va cuprinde întrevederi ale delegaţiei guvernamentale române cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, cu liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor din Parlamentul European, Udo Bullmann, precum şi cu reprezentanţii Grupului S&D şi alţi lideri ai Parlamentului European”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, premierul României va participa, de asemenea, alături de înalţi oficiali europeni şi membri ai Guvernului României, la vernisajul expoziţiei de fotografie pe tema “Tradiţii şi peisaje din România”, organizat cu ocazia debutului Preşedinţiei române la Consiliul UE.

 Din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Viorica Dăncilă vor face parte ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Constantin Budăi.

Încă de miercurea trecută, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că luni şi marţi se va afla la Strasbourg.

„La începutul săptămânii viitoare, mai precis luni şi marţi, voi avea mai multe întrevederi oficiale la Strasbourg şi voi prezenta în plenul Paralmentului European priorităţile mandatului Preşedinţiei noastre. Înţelegem pe deplin oportunitatea pe care o avem de a fi văzuţi acţionând împreună pentru România, dar şi pentru UE. Suntem pregătiţi atât la nivel tehnic cât şi la nivel politic. Salut iniţiativa ministrului Comunicaţiilor, care pentru a marca începutul mandatului nostru, a lansat prin Romfilatelia, o serie de mărci poştare dedicate preluării Preşedinţiei Consiliului UE”, a declarat Viorica Dăncilă, miercurea trecută, la începutul şedinţei de Guvern.

Cele mai citite

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...

Aici găsești sisteme parazăpezi pentru acoperiș care împiedică alunecarea zăpezii

Atunci când sezonul rece își face apariția, crește interesul pentru achiziționarea accesoriilor pentru acoperiș, precum parazăpezile. Este și firesc, având în vedere că este...
Ultima oră
Pe aceeași temă