Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Vosganian: Dăncilă a absentat de la întâlnirea cu liderii ALDE

Vosganian: Dăncilă a absentat de la întâlnirea cu liderii ALDE

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian afirmă că premierul Viorica Dăncilă a absentat de la întâlnirea cu liderii ALDE pe tema colaborării la guvernare.

Rl online 0 comentarii

”Astăzi, 19 august 2019, trebuia să aibă loc o întâlnire a coaliţiei, având ca temă răspunsul PSD faţă de poziţia ALDE privind măsurile ce trebuie luate în vederea restartării actului de guvernare. Dat fiind că doamna Viorica Dăncilă, preşedintele PSD şi prim-ministru, a absentat, din motive care nu ne-au fost precizate, subiectul respectiv nu a putut fi abordat. Aşteptăm ca, odată cu reprogramarea întâlnirii, cel mai probabil pentru miercuri, prim-ministrul să ne prezinte cu claritate care este, între relansare şi supravieţuire, opţiunea sa în privinţa activităţii Guvernului”, anunţă Varujan Vosganian.

Duminică, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că va avea o întâlnire, luni, cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, pentru a vedea care sunt motivele declaraţiilor recente ale acestuia, exprimându-şi încrederea că guvernarea va continua în aceeaşi alianţă. "O să am o discuţie cu domnul Tăriceanu, nu am vorbit încă cu alte formaţiuni politice, dar credeţi-mă că trebuie să găsesc soluţii, ca un premier responsabil, ca să asigurăm stabilitatea României", a spus Dăncilă.

”O să am o discuţie cu domnul Tăriceanu, nu am vorbit încă cu alte formaţiuni politice, dar credeţi-mă că trebuie să găsesc soluţii, ca un premier responsabil, ca să asigurăm stabilitatea României”, a precizat ea.

Luni, însă, UDMR a precizat că nu va discuta cu PSD despre susţinerea Guvernului, în condiţiile în care coaliţia actuală de guvernare nu s-a destrămat.

 ”Efectiv, declaraţia premierului nu o înţelegem, poate numai din perspectiva conflictului intern din coaliţia de guvernare, pentru că nici nu se pune problema ca UDMR, cu majoritatea care la ora actuală încă este stabilă, este formată, să aibă vreo discuţie politică, pentru a sprijini Guvernul. Nu, nu vom face acest pas, pentru că decizia noastră a fost fermă. La ora actuală, coaliţia de guvernare, chiar dacă sunt conflicte interne, este stabilă şi din percepţia noastră, nici nu se pune problema destrămării acestei coaliţii”, a declarat liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi.

De asemenea, liderul Pro România Victor Ponta a susţinut că Dăncilă i-ar fi oferit ministere şi ar fi promis că scoate ALDE de la guvernare.

Comentarii

loading...