10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSănătate167 de înscriși la “O șansă pentru cuplurile infertile”, după prima zi

167 de înscriși la “O șansă pentru cuplurile infertile”, după prima zi

“167 de cupluri s-au înscris în prima zi în programul derulat de Primăria Capitalei, prin ASSMB, privind acordarea unui sprijin financiar de circa 3.000 de euro cuplurilor infertile din Bucureşti pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro. De asemenea, primele dosare au fost depuse deja la sediul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

O mie de cupluri din Bucureşti care au indicaţie medicală pentru FIV, iar vârsta partenerei este între 24 şi 45 de ani se vor califica pentru acest ajutor financiar. Restul condiţiilor pentru a primi acest sprijin apar în regulamentul postat pe site-ul ASSMB, la secţiunea Proiect FIV, sau direct pe www.fiv.assmb.ro.

Banii se acordă sub forma a două vouchere pentru fiecare solicitare. Tichetele se eliberează simultan, după cum urmează: etapa 1 – voucher medicamente (pentru tratamentul de stimulare se va acorda un voucher în valoare de 4.600 lei); etapa 2 – voucher proceduri medicale (pentru intervenţia medicală specifică se va acorda un voucher în valoare de 9.200 lei)”, se arată în comunicat.

Proiectul “O şansă pentru cuplurile infertile” se va derula în farmaciile şi în unităţile sanitare specializate în FIV, care, conform regulamentului, au îndeplinit criteriile de eligibilitate. Lista acestora este afişată pe site-ul ASSMB. Tot pe site-ul ASSMB pot fi completate cererile de înscriere, mai relevă sursa citată.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă