9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSănătateAtenţie la boala care atacă pe rând toate organele corpului!

Atenţie la boala care atacă pe rând toate organele corpului!

BPOC este numită și boala cu mai multe fețe, deoarece poate să atace întregul organism. Peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de această boală, iar un milion dintre ei sunt români. Pentru că simptomele sunt înșelătoare, foarte multe persoane ajung târziu la medic și își pun viața în pericol. Tocmai din acest motiv, Societatea Română de Pneumologie continuă și anul acesta campania ”Tu știi câți ani au plămânii tăi?”, ajunsă la a X-a ediție. În cadrul acesteia, medicii fac spirometrii gratuite, o investigație extrem de ­importantă pentru depistarea bolii și care poate salva vieți.

„Din cauză că este o boală ale cărei simptome nu sunt specifice, foarte multe persoane ajung la medic destul de târziu. De asemenea, sunt mulți cei care confundă încă simptomele acestei boli cu înaintarea în vârstă și cu faptul că e normal să simți “ceva” dacă fumezi. Tocmai din aceste motive, încercăm să facem anual campanii de conștientizare și testări gratuite pentru depistarea BPOC. Și anul acesta, în weekendul 17-18 noiembrie, între orele 9.00-17.00, îi așteptăm pe bucureșteni în fața magazinului Unirea (pe colțul dinspre Bulevardul Unirii) să-și facă o spirometrie. Testul durează aproximativ două minute, minute care îi pot schimba viața persoanei care se testează, ameliorând imens calitatea vieții pacientului și prelungind supraviețuirea”, explică dr. Ruxandra Ulmeanu, preşedintele Societății Române de Pneumologie.   

 

Cum îți poate salva viața o spirometrie?

În România, aproximativ un milion de persoane suferă de BPOC, care atacă bronhiile și plămânii şi se manifestă prin îngustarea progresivă și ireversibilă a bronhiilor, ceea ce determină o scădere a capacității respiratorii. Medicii spun că această boală poate induce pacientul în eroare foarte uşor, tocmai din cauza faptului că simptomele nu sunt specifice și pot să fie confundate extrem de ușor fie cu efectele fumatului, fie cu cele ale înaintării în vârstă: tuse, expectorație, senzație de sufocare, oboseală, toleranță scăzută la efort. Pentru că nu este diagnosticată din timp, boala poate afecta, pe rând, toate organele, iar pacienții tratează toate celelalte afecțiuni neștiind, de fapt, că BPOC este cauza acestora.

Spirometria este un test de bază în explorarea funcției respiratorii și se face cu  ajutorul unui dispozitiv numit spirometru. Ea evaluează cantitatea de aer pe care o persoană o poate inspira sau expira într-o unitate de timp. Este o procedură simplă, care se face repede și nu doare. Pacientul trebuie să lipească bine buzele în jurul  unei piese bucale, să respire relaxat câteva secunde, apoi să expire atât de puternic şi atât de rapid, încât să-şi simtă plămânii complet goliţi de aer, după care să respire din nou relaxat.

 

Fumatul, principala cauză a BPOC

La nivel mondial, cel mai des întâlnit factor de risc este fumatul, însă boala poate fi cauzată și de expunerea îndelungată la pulberile industriale, noxele chimice, fumul produs de arderea combustibililor biologici (cărbune, lemn, gunoi de grajd). În marea majoritate a cazurilor, BPOC apare la fumători, după vârsta de 40 de ani. Potrivit unui studiu realizat pe un eșantion de 10.000 de români diagnosticați cu BPOC, bărbații cu vârsta cuprinsă în intervalul 40-45 de ani sunt mai predispuși să sufere de această boală decât femeile. 

 

Simptome care trebuie să te trimită la medic

Primele semne care impun vizita la un medic pneumolog sunt tusea cronică, producția cronică de spută (flegmă), șuieratul, gâfâitul, senzația de sufocare, oboseala accentuată,  toleranța la efort care devine din ce în ce mai redusă (dispneea). Fără tratament, această afecţiune determină reducerea severă a capacității respiratorii, ceea ce duce la invaliditate și moarte prematură. De aceea, este esențial ca boala să fie depistată în faze incipiente, iar pentru a face acest lucru spirometria este indispensabilă. Dacă ai peste 40 ani și fumezi sau ai fumat în trecut, riscul de a avea BPOC este mult mai crescut și trebuie să-ți faci spirometrie de două ori pe an.

 

Experții preconizează că în următorii 20 de ani mortalitatea prin BPOC va crește atât de mult încât o va depăși pe cea prin boli cardiovasculare.

Pe 17 şi 18 noiembrie, între orele 9.00 și 17.00, bucureștenii îşi pot face gratuit o spirometrie în fața magazinului Unirea (pe colțul dinspre Bulevardul Unirii).

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă