25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSănătateCancerul de sân nu este o ­fatalitate, poate fi învins!

Cancerul de sân nu este o ­fatalitate, poate fi învins!

Specialiştii atrag atenţia că rata mortalității crește în același ritm alarmant, din cauza contextului socio-economic şi mai ales a diagnosticului de multe ori tardiv. „Mastectomia este încă privită ca singura soluție sigură de vindecare a bolii și, din păcate, multe paciente nu beneficiază de reconstrucție mamară, chiar dacă există un program național în această direcție. Deși în România avem acum mai multe cazuri de reconstrucție mamară imediată decât în anii anteriori, suntem foarte departe de procentele de reconstrucție post-mastectomie efectuate la nivel mondial; dacă în lume 60–80% dintre pacientele care au mastectomie beneficiază de reconstrucție, în țara noastră procentul este în jur de 5%”, precizează dr. Alexandru Blidaru, președintele Societății Române de Chirurgie a Sânului și Oncologie.

 

Protezele mamare, decontate de stat

În prezent, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lucrează la proiectele actelor normative care vor reglementa derularea programelor naționale de sănătate, inclusiv a subprogramului de reconstrucție mamară, pentru anii 2019 – 2020. În acest context, instituția așteaptă de la specialiștii din domeniul medical propuneri de îmbunătățire a programelor și subprogramelor naționale de sănătate în beneficiul pacienților și care să asigure totodată creșterea eficienței utilizării fondurilor alocate în acest scop. În acest an, în cadrul subprogramului s-a prevăzut tratarea a 165 de paciente care necesită reconstrucție mamară, costul mediu prevăzut pe bolnavă fiind de 2.087 lei.

Pe tot parcursul celor cinci ani de derulare a subprogramului, a existat un sigur criteriu de includere a pacientelor, și anume evaluarea oncologică de etapă, efectuată de medicul specialist, care să avizeze explicit indicaţia de reconstrucţie mamară, imediată sau secundară. CNAS informează că în subprogram nu pot fi incluse însă pacientele care au contraindicații medicale: cele aflate într-o terapie oncologică ce nu permite efectuarea tratamentului reconstructiv și cele cu afecțiuni sistemice severe, care în urma evaluărilor medicale interdisciplinare contraindică intervenția sau anestezia generală. În cadrul programului se finanțează costul endoprotezelor necesare pentru reconstrucția mamară. Aceste endoproteze se achiziționează de spitalele incluse în program, care de asemenea efectuează și operația de reconstrucție mamară. La ora actuală, programul se derulează prin 19 spitale din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Târgu Mureș și Timișoara. Subprogramul de reconstrucție mamară funcționează din anul 2014 în cadrul Programului Național de Oncologie, derulat de CNAS, și se adresează pacientelor care au suferit o operație de rezecție totală sau parțială a sânului (mastectomie) din cauza unei boli oncologice.

 

Campanie de prevenţie exclusiv online

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) a lansat campania COLORĂM ROMÂNIA ÎN ROZ #incepecuaitai, desfășurată exclusiv în online – pe Facebook și Instagram – şi care își propune să ofere șansa cât mai multor femei de peste 35 de ani să își facă un control mamar, iar celor ce le sunt aproape, posibilitatea de a-și manifesta grija și dragostea față de ele, printr-o programare la medic. Concret, campania are ca obiectiv realizarea a cel puțin 1.000 de programări pentru un control al sânilor, la nivel național.“Știm că femeile care sunt cele mai expuse acestei afecțiuni – cele peste 35 de ani – sunt în marea lor majoritate femei active, care își găsesc deseori scuze pentru a nu merge la control. Pentru că întotdeauna vom avea mai multă grijă de cei apropiați decât de noi, ne-am gândit să le oferim șansa celor care le sunt apropiați să le poată ajuta și să le facă programări la un control senologic. Iată de ce hashtagul campaniei este #incepecuaitai. Sperăm să aducem liniștea în cel ­puțin 1.000 de familii, pentru că e deja un fapt cunoscut că, dacă este descoperit din timp, cancerul de sân poate fi tratat cu succes”, explică Cezar Irimia, președintele FABC.

Cei care doresc să ajute femeile din viața lor și să le facă o programare la un control mamar pot intra pe pagina de eveniment a campaniei – facebook.com/ Coloram-Romania-­in-roz, pentru a completa un formular. Ulterior, toate formalitățile legate de ­programare vor fi preluate de echipa de campanie. Data și ora consultului vor fi confirmate printr-un e-mail, iar investigațiile medicale oferite în cadrul acestei campanii sunt ­gratuite. 

 

Sprijin pentru femeile din Capitală

Primăria Municipiului Bucureşti va acorda un sprijin financiar pentru teste genetice specifice până la sfârşitul anului viitor. Finanţarea în valoare totală de 17.000 de lei per beneficiar, sub formă de vouchere, va fi acordată persoanelor diagnosticate cu cancer de sân, în stadiul incipient, care au indicație medicală, eliberată de un medic specialist oncolog. 300 de paciente vor primi acest ajutor până la finele anului, urmând ca alte 700 să beneficieze de sprijinul financiar, până în decembrie 2019. Proiectul are o valoare de 17.000.000 de lei și se va realiza prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

 

Trei măsuri de bază în prevenție

Autoexaminarea lunară a sânilor. Începând încă din adolescență, toate femeile ar trebui să își examineze lunar sânii, de preferat la o săptamână după apariția ciclului menstrual (autoexaminarea se face în fața oglinzii, iar cele mai alarmante semne sunt: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înăuntru, secreții);

– Controlul medical periodic. Vizita la medic pentru controlul sânilor trebuie efectuată o dată la trei ani până la vârsta de 40 de ani și o dată pe an după vârsta de 40 de ani;

– Mamografia. După vârsta de 40 de ani, femeile ar trebui să efectueze anual o mamografie și să beneficieze de examinarea clinică a sânilor.

 

Statistici alarmante

Peste 8.900 de cazuri de cancer de sân sunt diagnosticate în fiecare an în România, 1.800 dintre acestea în stadiile cele mai avansate ale bolii. 25 de femei sunt diagnosticate zilnic în ţara noastră cu cancer de sân, iar statisticile înregistrează un procent al mortalității din cauza cancerului mamar de 36% (din cazurile diagnosticate), mai mare decât media europeană (29%) şi chiar decât cea mondială (31%).

 

25 de românce sunt diagnosticate zilnic cu cancer mamar, potrivit datelor Agenţiei Internaţionale pentru Studiul Cancerului.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Azi încep depunerile de candidaturi pentru alegerile locale

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de astăzi până pe 30 aprilie, ora 23:59, să depună...

”Dosarul Mineriada”: Klaus Iohannis cere urmărirea penală a lui Roman Petre și a lui Voiculescu Gelu-Voican

Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României, și Voiculescu Gelu-Voican, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României pot fi...

În timp ce PNL și PSD ar căuta un înlocuitor pentru Cîrstoiu, Sebastian Burduja își prezintă “Planul pentru București”

Sebastian Burduja, ministru al Energiei și președinte al filialei PNL București, își prezintă noua lui carte, care se intitulează "Planul pentru București". Sebastian Burduja vorbește...
Ultima oră
Pe aceeași temă