19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSănătateColegiul Medicilor: ”Viitorul activităţii medicale din România nu poate fi negociat în...

Colegiul Medicilor: ”Viitorul activităţii medicale din România nu poate fi negociat în 3 ore!”

Contractul-cadru (CoCa) ce reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul Sistemului de Asigurări Sociale de Sănătate NU poate fi negociat cu reprezentanţi ai CNAS care NU dau dovadă de interes pentru identificarea unor soluţii concrete la probleme majore ale sistemului sanitar şi ale medicilor, spun reprezentanții Colegiului Medicilor din România, în cadrul unui comunicat elaborat după întâlnirea de astăzi, 29 martie 2021, cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Colegiul Medicilor menţionează faptul că CNAS a stabilit în mod unilateral un program de consultări cu asociaţiile profesionale şi patronatele din asistenţa medicală primară, ambulatoriul de specialitate şi spitale.

”Pentru procesul de negociere cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din România a fost alocat un interval unic de timp de 3 ore pentru parcurgerea a 168 de pagini de contract destinate organizării activităţii medicale din asistenţa medicală primară, ambulatoriu, spital, asistenţa medicală de urgenţă, îngrijirile la domiciliu, acordarea îngrijirilor paliative. Întâlnirea dintre reprezentanţii CMR şi CNAS presupunea negocierea condiţiilor contractuale, în vederea derulării Contractului-cadru, pornind de la direcţiile de acţiune prioritare specifice fiecărui segment al sistemului medical aflat în contract cu CNAS, direcţii mandatate de către Consiliul Naţional al CMR. 

Din nefericire, echipa CNAS nu a dat dovadă de interes pentru negocieri, iar aproape la fiecare chestiune ridicată, răspunsul echipei Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a fost “Am notat, vom analiza”.

Timpul insuficient alocat discuţiilor privitoare la viitorul sistemului medical din România nu a permis parcurgerea tuturor prevederilor contractuale stipulate de Contractul-cadru şi pentru care reprezentanţii CMR au fost mandataţi să negocieze.

Din punctul de vedere al CMR, negocierile nu au decurs aşa cum ar presupune în mod firesc o relaţie contractuală între doi parteneri cu drepturi egale.

Lipsa de asumare a unor decizii ferme referitoare la modificările solicitate de către CMR, care ar fluidiza traseul pacientului în sistemul medical românesc şi ar reduce birocraţia zdrobitoare existentă în acest moment, a contribuit la epuizarea rapidă a celor 3 ore alocate negocierilor.

Echipa CMR a întâlnit o echipă CNAS fără deschidere la argument sau la negocieri, care a lăsat impresia că doreşte un contract de adeziune, nu un contract civil între două părţi cu drepturi şi obligaţii egale”, spun reprezentanții Colegiului Medicilor, considerând că întâlnirea de astăzi nu a întrunit condiţiile de a fi considerată negociere pentru a îndeplini exigenţele Legii 95 şi ale altor acte normative în vigoare.

Cele mai citite

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă