12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSănătateConstruirea spitalului regional din Iași va costa 500 de milioane de euro

Construirea spitalului regional din Iași va costa 500 de milioane de euro

“A fost aprobat un memorandum prin care se contractează de la BEI un împrumut de 250 milioane euro pentru susţinerea obiectivului de investiţii Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi. Valoarea totală a investiţiei este de 500 milioane euro. Proiectul este susţinut jumătate din fondurile europene, jumătate din bani de la buget. Acest împrumut are rolul de a susţine investiţiile până luăm banii din fonduri europene, ca să nu mai întârziem să începem construirea acestui obiectiv”, a anunțat, joi, după ședința de Guvern, ministrul de Finanțe, Florin Cîțu.

Proiectul spitalului regional din Iași va fi realizat de Ministerul Sănătății.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă