8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSănătateCozi la vaccinare: peste 2000 de români imunizați în prima zi a...

Cozi la vaccinare: peste 2000 de români imunizați în prima zi a Maratonului Vaccinării din Capitală

Maratonul vaccinării anti-COVID se desfăşoară la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională din Bucureşti, cu participarea a circa 1.200 de voluntari – medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi medicinişti. Doritorii au format cozi în zona centrelor de vaccinare, durata de așteptare fiind de 10 – 15 minute până la momentul debutului procedurilor individuale iar ritmul de vaccinare fiind de aproximativ nouă – zece persoane pe minut.

“S-a creat o atmosferă competitivă prin care autoritatea locală doreşte să se implice foarte mult”, după maratonul care a avut loc la Timişoara, a declarat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Ghoerghiță, cel care a participat în mod activ la evenimentul organizat în Capitală, vaccinând personal un număr de 56 de persoane, în patru ore de activitate.

Premierul a vizitat centrul de imunizare organizat la Sala Palatului în cadrul Maratonului vaccinării din Bucureşti, desfăşurat în perioada 7 – 10 mai şi i-a felicitat pe organizatori pentru modul “exemplar” în care au pus la punct evenimentul.

“Organizatorii trebuie felicitaţi, toţi organizatorii şi cei care au venit cu ideea, avem aici pe reprezentantul principal, UMF-ul, şi medicii care au venit, voluntari, să vaccineze, toţi trebuie felicitaţi. Este un efort important şi care ajută. (…) După ce ieri am avut cifra record – peste 100.000 de persoane vaccinate într-o zi, astăzi suntem la 92.000 de persoane. Cu cât ne vaccinăm mai repede, avem dozele, cu atât putem să revenim la viaţa normală, la o viaţă pe care o aveam înainte de pandemie. Acest centru va fi deschis până luni”, a transmis prim-ministrul.

Şeful Executivului i-a încurajat pe cei care încă nu s-au vaccinat să se prezinte la centrele de imunizare anti-COVID. “Vă încurajez pe toţi să veniţi, cei care încă nu v-aţi vaccinat, să veniţi să vă vaccinaţi. Am vorbit cu oameni care s-au vaccinat, experienţa este rapidă, totul se face rapid, uşor, nu staţi mult şi, după aceea, veţi vedea că începe o altă viaţă. Este important ce se întâmplă astăzi la Bucureşti. Avem şi în spitalele militare, (…) sunt deschise până luni, cred, sau marţi şi acolo se vaccinează non-stop. Şi vor mai urma astfel de evenimente şi, cu siguranţă, voi fi şi eu acolo să susţin aceste iniţiative”, a mai precizat Florin Cîţu.

“Începând de astăzi, în România, şi nu cred că există un alt exemplu în Europa, vă puteţi vaccina, puteţi să mergeţi să vă vacinaţi fără programare, vă alegeţi centrul de vaccinare, mergeţi şi vă vaccinaţi. Este clar că acesta a fost efortul pe care am vrut să-l facem din partea Guvernului, să ne asigurăm că avem dozele necesare ca toţi români care vor să se vaccineze să se vaccineze fără să mai stea la coadă”, a accentuat Florin Cîţu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă