15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSănătateDe la festival, la spital. Record de apeluri la 112, la Neversea

De la festival, la spital. Record de apeluri la 112, la Neversea

După cum informează ISU Dobrogea, bilanţul celei de-a doua zi a festivalului Neversea indică faptul că 402 persoane au fost transportate la punctele de prim ajutor din perimetrul evenimentului pentru a fi asistate de paramedici SMURD.

“Astfel, în a doua zi de festival, cei peste 50 de paramedici cu care au fost încadrate punctele medicale de prim-ajutor şi posturile medicale avansate, au fost solicitate să acorde asistenţă de specialitate pentru 402 persoane, dintre acestea, opt cazuri fiind transportate la spital pentru investigaţii amănunţite”, se arată în comunicatul ISU Dobrogea.

În cele patru zile de festival, la cea de-a treia ediţie Neversea, vor fi prezenţi peste 200 dintre cei mai buni artişti din străinătate şi din ţară, între care DJ Snake, G-Eazy, Sean Paul, Jessie J, Afrojack, Alesso, KSHMR, Lost Frequencies, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Vini Vici şi mulţi alţii.

Zeci de cadre medicale din cadrul UPU şi din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa vor asigura asistenţa medicală la Neversea. Echipa este formată din medici specialişti şi rezidenţi UPU şi SCJU, asistenţi medicali din cadrul UPU şi voluntari-studenţi la Facultatea de Medicină. În zilele festivalului, la faţa locului au fost amenajate trei corturi de prim ajutor şi două posturi medicale avansate, astfel încât persoanele care necesită îngrijiri medicale să le primească rapid şi fără să necesite deplasare la spital. 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă