15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSănătateDeclararea epidemiei de gripă, în funcție de situația săptămânii viitoare

Declararea epidemiei de gripă, în funcție de situația săptămânii viitoare

“În ceea ce priveşte testele pentru gripă, săptămâna trecută, vineri, am avut o conferinţă de presă împreună cu profesorul Adrian Streinu-Cercel, care spunea că este foarte uşor să diagnostichezi o gripă pe baza semnelor clinice. Deci, nu este neapărat necesar să ai aceste teste, dar, de regulă, aceste teste se găsesc în unităţile de primiri-urgenţe”, a continuat ministrul.

Ea a adăugat că, în ceea ce priveşte vaccinurile antigripale, dozele care nu sunt asigurate de Ministerul Sănătăţii “pot fi achiziţionate din farmaciile cu circuit deschis, care sunt societăţi comerciale”.

“Ele ar fi trebuit să se aprovizioneze pentru această perioadă, pentru că nu e o surpriză că există un sezon al virozelor”, a completat Pintea.

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns sâmbătă la 39, potrivit informării Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Sorina Pintea a declarat vineri că Ministerul Sănătăţii aşteaptă comunicatul Institutului Naţional de Sănătate Publică iar în cazul în care acesta va indica pentru a treia săptămână consecutiv că numărul de cazuri diagnosticate este mare decât numărul de cazuri estimate va fi declarată epidemie de gripă în România.

“Ţinând cont de faptul că ultimele două săptămâni din această perioadă epidemiologică au fost declarate săptămâni epidemice, adică numărul de cazuri diagnosticate a depăşit numărul de cazuri estimate, conform specialiştilor suntem în pragul unei epidemii. Pentru a putea declara epidemie, este nevoie de trei săptămâni la rând în care numărul cazurilor diagnosticate să fie mai mare decât numărul cazurilor estimate”, a precizat Pintea.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

NAMI Beach Club & More – o experiență exclusivă de vară, oferită de Radisson Blu Hotel Bucharest, în inima orașului – se va deschide...

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o nouă destinație de vară, care urmează să își deschidă...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă