13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSănătateDoar șapte județe scapă de măsura purtării obligatorii a măștii de protecție

Doar șapte județe scapă de măsura purtării obligatorii a măștii de protecție

CNSU a redus mai întâi de la 3 la 1,5 la mia de locuitori valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor de Covid-19 înregistrate în ultimele 14 zile de la care este obligatorie purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile deschise.

Măsura de aplică la nivelul tuturor localităților dintr-un județ, dacă rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile la nivelul acestuia depășește 1,5/1.000 de locuitori, iar dacă la nivel județean rata de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, măsura se va aplica la nivelul localităților unde aceasta depășește 1,5/1.000 de locuitori.

Comitetele Județene pentru Situații de Urgență vor emite în termen de 48 de ore de la actualizarea ratei de infectare hotărâri locale privind obligativitatea purtării măștii de protecție a nasului și a gurii în toate spațiile deschise.

Potrivit cifrelor oficiale anunțate de Guvern marți la prânz, în România mai erau doar șapte județe în care nu era depășită rata de infectare de 1,5 la mia de locuitori: Tulcea, Vrancea, Călărași, Olt, Brăila, Buzău și Galați. Aici se va aplica regula purtării obligatorii a măștii doar în localitățile ce depășesc indicele de 1,5.

Conform datelor statistice, acestea sunt județe unde gradul de testare a populației este extrem de mic și, implicit, numărul de cazuri depistate este la fel de mic și nu reflectă realitatea. Spre comparație, dacă în județul Alba, aflat la o rată de infectare de 4,61 la mie, se ajunge în anumite zile la peste 2.000 teste efcetuate, în județele Ialomița ori Călărași, au fost situații în care Direcțiile de Sănătate Publică au raportat sub 10 teste zilnice pentru care, normal, s-au evidențiat una – două infectări, valori ce mențin artificial redusă rata de infectare județeană.

Pentru a stopa creșterea alarmantă a numărului de noi cazuri au fost anunțate intensificări ale acțiunilor de control în toată țara. Amenda minimă pentru nepurtarea corespunzătoate a măștii de protecție a nasului și a gurii este de 500 lei.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă