8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSănătateDoctorul Rafila acuză Guvernul că ia decizii privind pandemia fără a consulta...

Doctorul Rafila acuză Guvernul că ia decizii privind pandemia fără a consulta specialiștii

Medicul Alexandru Rafila, intrat recent în PSD și nominalizat de PSD pe lista de candidați la Camera Deputaților, a declarat, joi, că Guvernul Orban a început să ia decizii privind pandemia fără a mai consulta specialiștii.

Medicul Rafila, care este și reprezentantul României la OMS, a dezvăluit, în acest context, că grupul de suport tehnic din cadrul CNSU nu a mai fost convocat de două luni.

”Noi nu putem să înlocuim Guvernul în decizie. Importanţa unor specialişti, a unor comitete tehnice este, evident, clară pentru toată lumea şi reflectă ceea ce se întâmplă în toate ţările din UE sau din alte zone civilizate ale lumii. Există două comisii tehnice. Una este Grupul de suport tehnico-ştiinţific al CNSU, unde sunt mulţi medici de diverse specialităţi şi din diverse instituţii, şi nu numai medici. Acest grup nu a mai fost convocat de vreo două luni”, a declarat, joi, la Suceava, medicul Alexandru Rafila.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă