10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSănătateDouă rezultate pozitive la cinci teste Covid-19 efectuate

Două rezultate pozitive la cinci teste Covid-19 efectuate

593.783 români au fost confirmați până acum cu Covid-19 iar dintre aceștia 501.896 au fost declarați vindecați. În unitățile medicale sunt internați 11.430 pacienți confirmați pozitiv, iar 1.255 ocupă paturi în secțiile de Terapie Intensivă.

Alte 41.342 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.738 persoane se află în izolare instituționalizată. 61.868 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 162 de persoane.

14.481 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 20.12.2020 (ora 10:00) – 21.12.2020 (ora 10:00) au fost raportate 87 decese (45 bărbați și 42 femei), pacienți internați în spitale din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, un deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani.

81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 5 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.208 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, polițiștii și jandarmii au aplicat duminică 8.481 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.852.680 de lei. În aceeași zi au fost constatate trei infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Cele mai citite

Fotografie emoționantă cu legenda Alain Delon. Cum arată actorul în vârstă de 88 de ani

Pe Instagram, Anouchka Delon a împărtășit o poză cu tatăl ei, Alain Delon, și a menționat că a făcut acest lucru cu consimțământul acestuia....

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Din “Groapă” direct în “Clan”. Marius Manole: “Mă bucur că am ocazia să fac ceea ce îmi place”

Producția de mare succes a PRO TV-ului, serialul "Clanul", se apropie de final. Ultimele episoade aduc situații limită, suspans și personaje noi. Spre exemplu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă