13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSănătateDupă ce capacitatea spitalelor va fi depășită, unii bolnavi cu coronavirus vor...

După ce capacitatea spitalelor va fi depășită, unii bolnavi cu coronavirus vor fi tratați acasă

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, la postul Digi 24, că există o strategie a Ministerului Sănătății care se va aplica din momentul în care capacitatea “spitalelor suport” pentru coronavirus va fi depășită.

La acel moment, pacienții asimptomatici sau cu forme ușoare de coronavirus vor fi tratați acasă, sub supravegherea medicilor de familie și a medicilor de medicină școlară, a precizat duminică, 19 aprilie, ministrul Nelu Tătaru. El nu a estimat momentul la care această capacitate de tratare a spitalelor va fi depășită.

Pe de altă parte, tot duminică, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București, Beatris Mahler, a precizat că unitatea medicală pe care o conduce, care este desemnată ca spital de “fază doi”, a început deja să interneze pacienți cu coronavirus.

Ea a evitat să spună câți asemenea bolnavi au fost deja internați, dar a precizat că “încă avem locuri”.

Până duminică dimineață, România avea 421 de decese ale unor persoane din rândul celor infectate cu coronavirus.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Forțele ruse ar putea ataca infrastructura de transport a Ucrainei

Forțele ruse își pot schimba atenția în săptămânile următoare către infrastructura de transport a Ucrainei, a scris Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în raportul...

Ludovic Orban sare la gâtul lui Iulian Dumitrescu, preşedintele PNL Prahova: “Nesimțire sfidătoare!”

Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, inculpat pentru corupție și cu interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, continuă să surprindă....

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă