13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSănătateFOTO Pintea, vizită inopinată la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta

FOTO Pintea, vizită inopinată la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta

În urma unor sesizari primite de ministrul Sănătății din partea unor pacienți care reclamă condițiile proaste pe care le-au suportat pe perioada internării la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, pavilionul Zerlendi, în această dimineață Sorina Pintea a făcut o vizita inopinată în această locație.

“Am trăit o dezamagire foarte mare, am avut senzația ca m-am intors în timp. Pacienții nu trebuie să suporte, pe lângă boală, condițiile proaste pe care această unitate sanitară le oferă. Pe langa lipsa dotărilor cu aparatură și mobilier, mizeria m-a deranjat la fel de mult. Nu înțeleg blazarea personalului medical, de ce acceptă să-I expună pe pacienți și pe ei înșiși, acceptând aceste condiții de foarte multă vreme. Voi lua urgent măsuri pentru ca această situație să fie remediată”, a declarat Sorina Pintea dupa această vizită .

În urmă cu două luni, ministrul Sănătății a avut o intalnire cu consiliul medical și conducerea Spitalului Marius Nasta în care a solicitat întocmirea urgentă a necesarului de dotări și reparații pentru această unitate sanitară. Ministrul Sănătății și-a exprimat atunci intenția de a finanta lucrările de reparații necesare și achiziția de aparatură, astfel încât să fie îmbunătățite condițiile de cazare și serviciile medicale oferite în acest spital. Necesarul transmis de conducerea Spitalului Marius Nasta la Ministerul Sănătății nu acoperă în totalitate nevoile de reparații și dotare ale unității sanitare, de aceea, astăzi, ministrul Sănătății a decis să se implice personal în întocmirea necesarului de investiții pentru reparații și achiziție de aparatură medicală necesară.

“ În primul rând, este necesar să suplimentăm urgent personalul care asigură curățenia în pavilionul Zerlendi, care are în componență 3 secții cu 160 de paturi. De asemenea, cei 8,4 milioane lei solicitați cu siguranță nu sunt suficienți pentru ca toate corpurile de cladire ale Spitalului Marius Nasta să fie reabilitate, la fel cum nici lampile ultraviolete solicitate nu sunt singurele echipamente necesare pentru dotarea acestui spital. Vom analiza și care vor fi sancțiunile pe care le vom aplica în acest caz”, a mai declarat Sorina Pintea.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă