12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSănătateLa rezidențiat vor fi posturi suplimentare pentru specializările necesare în pandemie

La rezidențiat vor fi posturi suplimentare pentru specializările necesare în pandemie

La examenul de rezidenţiat din anul 2020 vor fi scoase la concurs locuri suplimentare pentru specializările de medici care au fost cele mai solicitate în timpul pandemiei, a anunțat, duminică, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Ministrul a făcut această precizare într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi.

“Vom avea un număr mai mare de locuri pentru specializări deficitare pe care le-am putut vedea şi gestiona în această pandemie”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Pe parcursul anului 2020, în contextul pandemiei, specializările medicale cele mai solicitate au fost ATI (Anestezie – Terapie intensivă), Boli Infecțioase, Epidemiologie și Pneumologie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...
Ultima oră
Pe aceeași temă