21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSănătateLideri din domeniul sănătăţii, reuniţi la Bucureşti

Lideri din domeniul sănătăţii, reuniţi la Bucureşti

Leaders in Healthcare România este conferinţa care prezintă ideile şi poveştile de succes ale liderilor medicali ai prezentului, cu scopul de a-i inspira pe cei ai viitorului. Prima ediţie a evenimentului îşi propune să abordeze toate aspectele legate de leadership în domeniul sănătăţii, de la modul în care specialiştii interacţionează cu pacienţii şi echipele lor, la felul în care aceştia reuşesc să îşi asume un rol de conducere şi cum pot cei din poziţiile de leadership să facă o reală diferenţă în sistemul medical.

Conferinţa, care va avea loc, la Teatrul Apollo111, se adresează specialiştilor medicali şi viitorilor specialişti medicali (medici rezidenţi, studenţi la Medicină), precum şi tuturor persoanelor aflate în poziţii de conducere în domeniul medical sau care îşi doresc pentru viitor să devină lideri ai sistemului: guvernanţi din sistemul de sănătate, managerilor medicali din clinici de toate dimensiunile şi specialităţile, directorilo rmedicali, coordonatorilor de echipe, managerilor de HR şi specialiştilor în recrutare medicală, precum şi managerilor şi specialiştilor din industria Pharma.

Invitatul special al primei ediţii Leaders in Healthcare România va fi dr. Adrian Crucean, singurul chirurg din Marea Britanie specializat în afecţiunile cardiace congenitale şi lector de onoare al Universităţii din Birmingham. Originar din Constanţa şi absolvent al Medicinei în România, dr. Crucean s-a specializat în chirurgia cardiovasculară pediatrică, a obţinut doctoratul în chirurgie cardiovasculară fetală acordat de Universitatea din Sant’Anna, din Pisa, şi s-a implicat în cercetare clinică împreună cu profesorul EH Blackstone la Clinica Cleveland, din Ohio.

Conferinţa va aduce pe scenă o varietate de speakeri implicaţi în iniţiative cheie ale sistemului medical, din ultimii ani. Potrivit ehealthromania.com, printre temele principale explorate anul acesta se numără: comunicarea medic-pacient, educarea pacienţilor în era digitală, tendinţe în domeniul sănătăţii şi abordarea provocărilor precum îmbătrânirea populaţiei, transformarea şi evoluţia recrutării medicale şi eficientizarea resurselor umane în acest domeniu, prezenţa şi construirea brandului de medic în mediul online, provocările antreprenorilor din domeniul medical, cultivarea inteligenţei emoţionale şi empatiei la specialiştii medicali sau rolul specialistului într-un sistem medical sustenabil.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă