21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSănătateMedicii și asistenții vor lucra peste program pentru vaccinare. Ce bani le...

Medicii și asistenții vor lucra peste program pentru vaccinare. Ce bani le promite Guvernul

Guvernul Cîțu a aprobat, în ziua de vineri, 15 ianuarie 2021, o Ordonanță de Urgență care reglementează plata personalului medical care va lucra la campania de vaccinare anti – Covid în România.

Cele mai mari sume de bani le vor primi medicii care vor lucra, pentru campania de vaccinare, în afara programului de lucru. Aceștia vor primi 90 de lei pe oră.

“Am adoptat o Ordonanţă de Urgenţă importantă, o Ordonanţă de Urgenţă care va merge către Consiliul Legislativ şi va fi publicată cât de curând. În Ordonanţa de Urgenţă stabilim un lucru extrem de important, şi anume felul în care vor fi remuneraţi cei care vor vaccina populaţia României în următoarele luni. Astfel, cei care vor fi în centrele de vaccinare şi nu vor fi detaşaţi sau delegaţi, deci cei care muncesc practic în afara programului, şi aş vrea să subliniez lucrul ăsta, cei care muncesc în afara programului de lucru vor fi remuneraţi cu o sumă de 90 de lei oră dacă este vorba de medici, cu 45 de lei oră dacă este vorba de asistenţi medicali şi cu 20 de lei pe oră dacă este vorba de registratori. Vorbim de sume brute, lucrul acesta a fost stabilit prin această Ordonanţă de Urgenţă”, a explicat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, la Palatul Victoria.

Separat, pentru fiecare pacient pe care medicul de familie îl programează să se vaccineze anti – Covid, medicul va primi suma de 30 de lei. Această sumă crește la 50 de lei de pacient dacă se vaccinează peste 50 la sută dintre pacienții eligibili pentru vaccinare și ajunge până la 60 de lei de pacient dacă se vaccinează peste 60 la sută dintre pacienții eligibili pentru vaccinare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă