10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSănătateMinisterul Sănătăţii a aprobat creşterea numărului de persoane testate

Ministerul Sănătăţii a aprobat creşterea numărului de persoane testate

Astfel, vor fi testaţi pacienţii înainte de transplant şi donatorii de organe, pacienţii cu transplant, cei cu imunosupresie, cei oncologici, cei care fac dializă – dacă au simptome sau au avut contact cu un caz confirmat, unele femei gravide. Totodată, va fi testat, de două ori pe lună, personalul din centrele pentru bătrâni.

Grupul de Comunicare Strategică anunţă că Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a aprobat, joi, propunerea Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID 19 privind modificarea algoritmului de testare pentru COVID-19, precum şi a definiţiei de caz.

Având în vedere că, în prezent, România a trecut într-o altă fază epidemiologică, specialiştii epidemiologi, cei de boli infecţioase, terapie intensivă şi medicină de urgenţă din cadrul Comisiei MS au stabilit includerea în priorităţile de testare pentru COVID 19 a unor categorii de pacienţi cu risc mare de forme severe şi deces.

“Până în acest moment am luat o serie de măsuri restrictive cu scopul de a limita transmiterea infecţiei şi de a reduce numărul de forme severe şi decese. Sunt măsuri pe care le menţinem în continuare, mă refer aici la distanţare socială, izolare, carantină etc. Dar, având în vedere evoluţia numărului de decese este necesar să aplicăm, suplimentar, şi măsuri de detecţie a infecţiei la categorii de bolnavi care pot să dezvolte forme severe de îmbolnăvire, în scopul de a interveni cu tratament medical cât mai precoce”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Astfel, s-a aprobat testarea, suplimentar, pentru:

– Pacienţi înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienţi cu transplant de celule stem hematopoietice aflaţi în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval

– Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos la internare in spital – 2 teste la 24 de ore interval

– Pacienţi oncologici asimptomatici aflaţi in curs de chimioterapie — de 2 ori pe luna

– Pacienţi oncologici asimptomatici înainte de intervenţii operatorii sau manevre invazive

– Hemodializaţi simptomatici

– Hemodializaţi asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări, la 6-7 zile interval intre ele; pe durata acestei perioade aceştia vor fi dializaţi in sesiuni separate de restul pacientilor

– Gravidele asimptomatice care se afla in carantina/izolare la domiciliu sau au fost contact apropiat cu un caz confinnat

– Personalul de îngrijire din cămine de bătrâni – de 2 ori pe luna

De asemenea, s-a hotărât că unităţile sanitare pot stabili protocoale de testare prin tehnici de RT-PCR, suplimentar, pentru personalul sanitar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant, care pot fi realizate cu resurse proprii în laboratoarele pe care le deţin sau în alte laboratoare.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă