13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSănătateMinisterul Sănătăţii analizează Programul Naţional de Vaccinare

Ministerul Sănătăţii analizează Programul Naţional de Vaccinare

Comisia este formată din medici, reprezentanți ai Direcției de Sănătate București și ai pacienților și până pe 15 decembrie trebuie să propună măsuri pentru îmbunătățirea programului de vaccinare.

În Capitală, medicii de familie au primit prea puține doze de vaccin antigripal – a reclamat Sandra Alexiu, președinta Asociației medicilor de familie din București-Ilfov.

Anul acesta, campania de vaccinare a început fără că Ministerul Sănătății să asigure și dozele de vaccin pentru copiii mai mici de 3 ani.

9.200 de doze pentru această categorie de vârstă urmează să ajungă în cabinetele medicilor de familie până la sfârșitul acestei luni, informează Europa FM.

Până acum, 550.000 de români s-au vaccinat antigripal, în cadrul campanieoi de vaccinare gratuită.

 

Cele mai citite

Premierul spaniol Pedro Sanchez ia o pauză de la îndatoririle publice: „ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”

„ Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc”, a spus Sanchez într-o scrisoare împărtăşită pe contul său de pe platforma X. „Am...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă