18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSănătateMinistrul Sănătăţii afirmă că România are 11 paturi pentru marii arşi

Ministrul Sănătăţii afirmă că România are 11 paturi pentru marii arşi

“În acest moment avem viabile 11 paturi (pentru marii arşi – n.r.). Atât. Nicio ţară din Europa nu poate să trateze un număr atât de mare de victime cum a fost la Colectiv. Categoric, dacă – şi sper să nu se întâmple niciodată – atunci cu siguranţă trebuie să apelăm la ajutor extern la care am mai apelat. Nu putem să facem faţă nici noi şi nicio altă ţară. Cu siguranţă, vom cere ajutor. Ajutor pe care l-am cerut, inclusiv vara aceasta pentru răniţii de la Mina Rovinari. Dacă există situaţii în care nu am putut face faţă, întotdeauna am cerut ajutorul”, a spus Pintea.

Ea a afirmat că numărul infecţiilor intraspitaliceşti este în creştere, pentru că în prezent “se raportează”.

“Numărul infecţiilor din spitale este în creştere, pentru că acum se raportează şi spun că acesta este un lucru bun. În sensul acesta spun că lucrurile merg spre normal. În primul rând, trebuie să recunoaştem greşelile ca să le putem corecta. (….) La nivelul Ministerului Sănătăţii, este un plan strategic de îmbunătăţire a supravegherii şi controlului infecţiilor asociate actului medical şi al rezistenţei la antibiotice, care cuprinde trei pachete de activităţi care se intercondiţionează: un pachet legislativ, unul organizatoric şi de instruire a personalului şi unul de investiţii”, a explicat Sorina Pintea.

Potrivit acesteia, o strategie interministerială discutată cu reprezentanţi ai Comisiei Europene urmează să fie adoptată în perioada următoare.

“Există un proces investiţional de dotare a laboratoarelor de microbiologie. Prin programe naţionale asigurăm resurse suplimentare pentru a putea detecta aceşti microbi în timp util”, a indicat ministrul.

Pintea a afirmat că va fi realizată o bancă de piele la Bucureşti.

“În urmă cu doi ani, banca de piele de la Spitalul Grigore Alexandrescu a primit un plan de conformare, având în vedere că era mai mult o improvizaţie, o recunosc chiar specialiştii care lucrează acum acolo. În doi ani nu s-a întâmplat nimic, astfel încât acestei bănci i-a fost suspendată activitatea. (…) În 2014, a fost adoptată o Hotărâre de Guvern prin care se propunea înfiinţarea a patru bănci de piele în diverse locaţii din ţară. În 2018, când am preluat portofoliul Sănătăţii, imediat după instalare, am avut o întâlnire cu grupul tehnic de lucru, analizând pentru fiecare bancă propusă în parte indicatorii tehnico-economici. Concluzia, pe care cred că la un moment dat am făcut-o publică, a fost că în acest moment putem construi o singură bancă de piele în Bucureşti, bancă care va putea fi utilizată şi de către spitalele din Cluj. (…) Suntem destul de înaintaţi cu documentele băncii de piele din Bucureşti. Pentru celelalte trei avem încă câteva impedimente”, a susţinut ea.

Potrivit Sorinei Pintea, celelalte trei bănci de piele ar urma să fie făcute la Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă