7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSănătateMinistrul sănătății nu pune creșterea cazurilor de Covid-19 pe seama deschiderii școlilor

Ministrul sănătății nu pune creșterea cazurilor de Covid-19 pe seama deschiderii școlilor

Redeschiderea școlilor în 14 septembrie și atingerea cifrei de 1.713 noi cazuri două zile mai târziu nu au legătură, este de părere Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății. Acesta spune că o analiză a ceea ce înseamnă revenirea copiilor în unitățile de învățământ în contextul pandemiei se va putea realiza abia la începutul lunii octombrie, la cel puțin 14 zile de la începerea anului școlar.

„E prematur să vorbim de deschiderea şcolii ca şi număr crescut de cazuri, vom evalua acest lucru la sfârşitul lunii şi începutul lunii octombrie, dar, repet, există evenimente private, există transport în comun, există focare în instituţii pentru persoane vârstnice, există focare încă în spitale şi aş recomanda în continuare, atât celor care organizează evenimente private, cât şi celor care organizează transport în comun, celor care îngrijesc în aceste centre instituţionalizate, păstrarea şi menţinerea acelor precauţii şi respectarea regulilor: mască, distanţare, dezinfectant”, a precizat Nelu Tătaru.

Chiar dacă la nivelul Ministerului Sănătății nu există analize privind incidența Covid-19 în școli, mai multe unități școlare din țară au trecut deja în cele trei-patru zile de cursuri de la scenariile Verde sau Galben la scenariul Roșu, cu lecții sută la sută online, după ce elevi, cadre medicale ori angajați ai unităților de învățământ au fost depistați cu noul coronavirus.

Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...
Ultima oră
Pe aceeași temă