10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSănătateNanopicăturile ar putea înlocui ochelarii

Nanopicăturile ar putea înlocui ochelarii

Mai mulți cercetători de la Centrul medical Shhare Zedek și Universitatea Bar-Ilan din Israel au conceput picături de ochi revoluționare, care ar putea repara corneea afectată, indiferent de tulburarea de vedere de care suferă o persoană – miopie sau hipermetropie. Testele realizate până acum pe animale arată că aceste picături ajută la refacerea corneei, prin urmare efectul ar putea fi observat și pe oameni. Testele pe voluntari umani ar putea începe anul acesta, iar dacă vor da rezultatele dorite, nanopicăturile ar putea înlocui ochelarii, spune David Smadja, unul dintre medicii oftalmologi care au participat la proiect, citat de publicaţia „Jerusalem Post“.

Picăturile folosesc nanotehnologia pentru a corecta problemele de refracție de care suferă persoanele cu afecțiuni oftalmologice. Interesant este că aceste picături au efect și în cazul persoanelor care văd slab la distanță (miopie), dar și pentru cei care nu pot vedea clar obiectele apropiate (hipermetropie). De aceea, nanopicăturile ar putea fi folosite și pentru a înlocui ochelarii cu lentile multifocale, ajutând pacienții să vadă clar obiectele aflate la distanțe diferite. Deocamdată cercetătorii nu au precizat cât de des ar trebui aplicate aceste picături. Pentru a funcționa însă, pacientul trebuie să folosească o aplicație de mobil, prin care să-și măsoare singur indicele de refracție al ochilor. Apoi va realiza un pattern optic propriu, care va fi imprimat pe cornee cu ajutorul unui laser. Această imprimare durează doar câteva milisecunde și permite nanopicăturilor să schimbe indicele de refracție al ochiului, astfel încât vederea să fie cât mai clară. Corecția obținută astfel este echivalentă cu trei dioptrii.

Folosirea laserului nu este deloc periculoasă sau dureroasă, pentru că este vorba de un mic dispozitiv care se conectează la smartphone și imprimă pattern-ul pe stratul exterior al corneei, cu ajutorul unor pulsuri luminoase. Datorită acestui laser, nanopicăturile pot pătrunde în cornee, asigurând corecția necesară pentru o vedere clară. Un alt avantaj al tehnologiei, pe lângă eliminarea ochelarilor, este faptul că oricine ar putea folosi acest sistem cu laser și nanopicături pentru a-și corecta singur vederea, chiar la el acasă, fără să aibă nevoie să meargă la un medic oftalmolog. Rămâne de văzut ce vor indica următoarele experimente, la care vor lua parte și voluntari umani, și dacă nanoparticulele vor deveni într-adevăr o soluție simplă și eficientă pentru milioanele de oameni din întreaga lume care au probleme de vedere.

 

Glaucomul, boala care provoacă orbirea

Medicii oftalmologi din întreaga lume atrag atenția asupra acestei boli care apare pe nevăzute și care duce la orbire dacă nu este tratată la timp. În România, peste 140.000 de persoane suferă de glaucom, potrivit estimărilor Societăţii Române de Glaucom. „Vederea pierdută din cauza glaucomului nu poate fi recuperată. Boala este ireversibilă, nu poate fi tratată, dar poate fi ținută sub control. De aceea este esențial ca oamenii să meargă regulat la consultații, astfel încât medicul să poată prescrie tratamentul potrivit pentru stadiul în care se află boala în acel moment. Este foarte important, de asemenea, ca pacienții diagnosticați să revină la medic, pentru urmărirea bolii“, spune conferențiar doctor Vasile Potop, membru în conducerea SRG.

Medicul precizează că diagnosticul glaucomului se realizează în urma măsurării tensiunii intraoculare, în urma examinării fundului de ochi, a examinării câmpului vizual al pacientului, dar şi în urma unor investigaţii imagistice speciale. „Tratamentul iniţial este unul topic, pe bază de picături administrate la nivelul ochilor, însă în anumite cazuri se recomandă intervenţia chirurgicală clasică sau cu laser. Atât tratamentul, cât şi consultul pentru depistarea bolii sunt decontate de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, fiind gratuite pentru pacienţi. Foarte importantă este însă aderenţa pacienţilor la tratament, astfel încât progresia bolii să fie pe cât posibil controlată. Tratamentul topic poate fi uneori asociat cu anumite efecte secundare, care îl determină pe pacient să renunţe la terapie, mai ales în cazurile în care vederea periferică nu este încă afectată“, atrage atenţia dr. Potop.

Glaucomul nu produce dureri, bolnavii nu au simptome, cu excepția îngustării câmpului vizual, așa că de multe ori diagnosticarea se face târziu. Factorii de risc cei mai importanți sunt diabetul și istoricul de glaucom în familie. Pentru cei care au un părinte, un frate sau o soră cu glaucom riscul este și mai crescut. Alți factori de risc sunt presiunea intraoculară crescută (dar nici aceasta nu doare), vârsta (riscul de apariție a glaucomului crește ușor cu fiecare an de viață, în special la persoanele cu vârsta de peste 60 de ani) și miopia severă.   

 

Prevenție

Controale oftalmologice

– înainte de 40 de ani – o dată la 4 ani

– între 40 și 54 de ani – o dată la 3 ani

– între 55 și 64 de ani – o dată la 2 ani

– peste 65 ani – anual sau chiar o dată la 6 luni

Orice persoană cu factori de risc mari ar trebui să se testeze măcar o dată la doi ani după vârsta de 35 de ani.

CIFRE

– 1% din populația cu vârsta de peste 40 de ani și 10% din persoanele cu vârsta de peste 80 de ani suferă de glaucom.

– Glaucomul este răspunzător pentru 12% din cazurile de orbire.

– Conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, 80 de milioane de oameni suferă de glaucom și 4,5 milioane de oameni și-au pierdut vederea din cauza acestei boli.

– Se estimează că 3% din populația de peste 40 de ani suferă de glaucom la nivel global și 2% la nivel european.

– Din cauza progresiei tăcute a bolii, până la 50% din persoanele afectate care trăiesc în țările dezvoltate ştiu că au glaucom.

Modificarea vederii, neclaritatea, petele oarbe, halourile din jurul punctelor luminoase, migrena oftalmică şi alte simptome supărătoare trebuie evaluate de către medicul specialist. Acestea pot fi caracteristice unor afecţiuni sau leziuni oculare ce nu pot fi ignorate, întrucât se pot agrava şi pot afecta negativ calitatea vieţii.

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă