11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSănătateNou caz de pestă porcină africană, depistat într-un județ din România

Nou caz de pestă porcină africană, depistat într-un județ din România

“În urma notificării primite din partea Direcţiei Silvice Satu-Mare, conform procedurilor, o echipă de medici veterinari din cadrul DSVSA Satu-Mare s-a deplasat în zona unde a fost găsit mistreţul mort (o femelă în vârstă de aproximativ 12 – 14 luni). Respectându-se toate condiţiile de biosecuritate, cadavrul a fost transportat la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare, pentru examene de laborator. Probe prelevate de la mistreţul mort au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, unde a fost confirmat diagnosticul de pestă porcină africană, în data de 29 mai”, se spune într-un comunicat al ANSVSA, preluat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, posibila modalitate de contaminare a mistreţului găsit mort este prin contactul cu alte efective de mistreţi purtători ai virusului pestei porcine africane din Ungaria sau Ucraina, ţări unde boala a fost diagnosticată în mediul silvatic.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, imediat după primirea buletinului din partea Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, a notificat toate structurile abilitate de la nivel naţional şi structurile omoloage din Uniunea Europeană, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, despre confirmarea acestui prim focar de pestă porcină africană în mediul silvatic pe teritoriul României.

“Urmează să fie convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, în vederea informării şi adoptării unei Hotărâri privind stabilirea atribuţiilor pentru ministerele cu responsabilităţi în controlul bolii, conform Hotărârii de Guvern 830/2016, care stabileşte Programul Naţional de Control şi Planul de Contingenţă pentru pesta porcină africană”, precizează ANSVSA.

Pe 25 mai 2018, Autoritatea Federală Sanitară Veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor) a anunţat că a introdus restricţii temporare cu privire la importurile de porci vii, carne de porc şi produse conţinând carne de porc din România, ca urmare a epidemiei de pestă porcină, a informat Itar Tass.

“Decizia a fost luată din cauza înrăutăţirii situaţiei epizootice cu privire la pesta porcină africană şi a dovezilor privind extinderea epidemiei în Uniunea Europeană. În special, potrivit International Epizootic Bureau, un nou focar a fost înregistrat în rândul porcilor mistreţi din zona Satu-Mare din România”, se arată într-un comunicat de presă al Rosselkhoznadzor.

La începutul acestei luni, Rosselkhoznadzor a introdus restricţii temporare cu privire la importurile de porci vii şi produse din carne de porc din Ungaria, din cauza izbucnirii unei epidemii de pestă porcină în regiunea nordică Heves.

În România, la începutul acestui an a fost descoperit un focar de pestă porcină africană în localitatea Micula, la aproximativ 7 kilometri de graniţa României cu Ungaria şi Ucraina. În luna martie, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Satu Mare a instituit măsuri speciale de protecţie pe raza mai multor localităţi după depistarea unui nou caz de pestă porcină africană în localitatea sătmăreană Bercu Nou.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase.

Specialiştii veterinari precizează că pesta porcina africană nu se transmite de la animal la om.

Cele mai citite

Cheltuielile statului cresc, deficitul bugetar este tot mai mare. Ce spun guvernanții?

În primele două luni ale anului, deficitul bugetar a urcat la aproape 29 de miliarde de lei, adică 1,67% din PIB. Spre comparație, în...

Cheltuielile statului cresc, deficitul bugetar este tot mai mare. Ce spun guvernanții?

În primele două luni ale anului, deficitul bugetar a urcat la aproape 29 de miliarde de lei, adică 1,67% din PIB. Spre comparație, în...

Prețului RCA-ului, plafonat. Transportatorii acuză că este o păcăleală

Prețurile RCA ar putea rămâne plafonate până la 30 iunie 2024. Este propunerea Ministerului de Finanțe, care a pus aseară în dezbatere publică un proiect de hotărâre...
Ultima oră
Pe aceeași temă