30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSănătatePacienții non-Covid nu mai au, practic, acces în spitale, avertizează medicii de...

Pacienții non-Covid nu mai au, practic, acces în spitale, avertizează medicii de familie

”După şapte luni de pandemie s-ar părea că lucrurile evoluează cât se poate de îngrijorător în ceea ce priveşte controlul răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2. Este momentul ca autorităţile să înţeleagă faptul că gestionarea pandemiei nu se poate face doar pe hârtie şi la televizor, fără să se ţină cont de opiniile celor care sunt zilnic în contact cu pacientul”, avertizează Societatea Naţională de Medicina Familiei (SMNF).

SNMF precizează că, începând cu data de 15 martie, de la impunerea stării de urgenţă, a avut loc practic blocarea accesului pacienţilor non-COVID în spitale, închiderea temporară a celor mai multe cabinete din ambulatoriile de specialitate şi transferarea îngrijirilor asigurate până atunci de către spitale şi ambulatoriile de specialitate către medicii de familie, care au devenit, astfel, supraaglomerați.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce Este TOKERO Level Up Token? Tot Ce Trebuie Să Știți + Bonus!

Crypto exchange-ul românesc Tokero nu numai că și-a consolidat poziția pe piața financiară digitală, dar se pregătește să facă un pas uriaș înainte cu...

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...

Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică Legea privind înfiinţarea ANL

Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 din Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. De asemenea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă