15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSănătateParlamentul European cere explicații privind autorizarea și distribuirea vaccinurilor anti - Covid

Parlamentul European cere explicații privind autorizarea și distribuirea vaccinurilor anti – Covid

Directorul Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), Emer Cooke, va răspunde întrebărilor membrilor Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) a Parlamentului European cu privire la autorizarea, disponibilitatea și distribuirea vaccinurilor împotriva Covid.

Discuția pe acest subiect se va purta marți, 26 ianuarie 2021, la Bruxelles, anunță un comunicat de presă transmis, luni, de Parlamentul European. Discuția va avea loc în contextul în care compania americană Pfizer a anunțat că va avea întârzieri în livrarea unor tranșe de vaccin către statele membre UE.

Acum o săptămână, la data de 19 ianuarie, Parlamentul European anunța că Uniunea Europeană “trebuie să răspundă cu unitate și solidaritate” la provocările legate de actuala criză sanitară. Eurodeputații cereau, în acest context, să existe o totală transparență în privința contractelor și a distribuirii vaccinurilor împotriva Covid.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...
Ultima oră
Pe aceeași temă