11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSănătatePrelungirea stării de urgență este imperioasă (Raed Arafat)

Prelungirea stării de urgență este imperioasă (Raed Arafat)

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat spune că este obligatoriu ca starea de urgență să fie prelungită în aprilie. Pe de altă parte, oficialul a declarat pentru Digi24 că măsurile de izolare nu se pot prelungi la nesfârșit. Trebuie ținut cont și de consecințele economice.

 
„După 15 mai, rămâne să vedem. Acum, în aprilie, deci prima prelungire, este obligatorie. Am auzit multă lume zicând că n-ar fi justificată, dar totuși măsurile trebuie menținute, trebuie prelungite încă o perioadă. Nu este normal acum să întrerupem și să revenim la o stare de normalitate. Ar transmite populației un mesaj că lucrurile merg oricum spre bine și atunci gata, relaxăm tot. Și nu este cazul.

 
Din 15 mai, asta vom vedea cum evoluează toată situația, dar dacă respectăm toate regulile, poate să vedem că suntem în scădere (cazurile de Covid-19 – nr.) și poate să se anuleze atunci starea de urgență și să ne oprim. Dacă vedem că lucrurile se agravează, atunci vom decide la momentul respectiv”, a declarat Raed Arafat, potrivit Digi24.ro.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a adăugat că odată cu COVID-19, cel mai probabil, stilul de viață al oamenilor se va schimba.

„Trebuie să fie scădere susținută, adică trebuie să vedem că fiecare zi sau măcar la câteva zile să vedem că scade numărul cazurilor pozitive, crește numărul persoanelor vindecate, asta este obligatoriu înainte să începi să iei măsuri de relaxare.

Dacă vezi că încontinuu crește, crește și crește numărul deceselor și tot, normal că trebuie să ne gândim la cum vom funcționa ca societate, pentru că și partea economică e importantă, trebuie să existe și această balanță cu partea economică, trebuie să vedem cum vom funcționa. Clar.

Mai multe țări deja vorbesc despre aspectul că la un moment dat, vom învăța să conviețuim cu acest virus, ne vom schimba poate stilul de viață, vom schimba modul în care muncim, în care lucrăm, dar este clar că nu poți să stai acasă luni de zile. În Wuhan au stat 78 de zile și după asta au început să relaxeze, ca lumea să lucreze, dar în ideea că există măsuri foarte restrictive din punct de vedere al protecției și al contactului și toată lumea încearcă să prevină o recreștere a cazurilo”, a mai spus Arafat.

Cele mai citite

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă