Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Prof. dr. Mircea Cinteză: Hipertensiunea arterială trebuie tratată cu mintea

Prof. dr. Mircea Cinteză: Hipertensiunea arterială trebuie tratată cu mintea

Conferința Națională de Cardiologie în Medicina Generală, ediția a XIII-a, are loc în perioada 30 mai - 1 iunie 2019, la București.

Rl online 0 comentarii

Prof. Dr. Mircea Cinteză, Președintele Conferinței Naționale de Cardiologie în Medicina Generală, a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări despre prevenția bolilor cardiovasculare, principala cauză de mortalitate în România.

Domnule prof. dr. Mircea Cinteză sunteți un militant pentru prevenția bolilor cardiovasculare. Ce presupune această prevenție?

Ceea ce mă întrebați este meseria mea de mai bine de 40 de ani și anume să încerc să conving lumea că bolile cardiovasculare, care sunt principala cauză de moarte la noi în țară, pot fi prevenite, și este infinit mai simplu sa facem lucrul acesta în cazul bolilor cardiovasculare decât pentru alte boli. Față de cancer, competitorul principal al bolilor cardiovasculare la capitolul mortalitate, acestea din urmă pot fi prevenite!

Bolile cardiovasculare se manifestă prin atacuri cardiace sau atacuri cerebrale, dar care nu apar din senin decât rareori! Însă ele apar când neglijăm boli care nu dau simptome și pe care legendele le etichetează ca fiind simptomatice: de exemplu, hipertensiunea arterială. Mulți se plâng de dureri de cap și că le-a crescut tensiunea la 16. Este fals! Tensiunea arterială nu dă simptome decât atunci când crește peste 20, iar durerile de cap sau amețelile apar din alte motive: organismal este iritat că suferă și își crește tensiunea arterială.

Mesajul meu este că hipertensiunea arterială trebuie tratată cu mintea, cu judecata, nu cu simțurile!

Hipertensiunea arterială apare la peste jumătate din populația adultă. Neavând simptome, mulți o neglijează. Ori un tratament cu o pastilă sau două luate în permanență – hipertensiunea arterială nu se vindecă! – poate să împiedice acțiunea ei proastă pe vase și, deci, să împiedice accidentul vascular cerebral și infarctul de miocard.
Regula spune că la peste 35 de ani trebuie făcut un control la 2 ani, iar la peste 50 de ani, un control anual (aici, dublate de un set de analize de bază, prin medicul de familie, deoarece aceste analize sunt gratuite și doar dacă ceva este în neregulă acestea trebuie să conducă la o atitudine medicală mai activă decât un control de rutină). Sunt 15 analize (de bază, gratuite): hemoleucograma, glicemia, colesterolul cu fractiunile lui, ureea, creatinina, 2-3 teste pentru ficat.

Care sunt factorii de risc în cazul bolilor cardiovasculare? Și cum se implică medicii de familie în prevenția acestora? La nivel internațional acest rol este unul de prim-plan, medicul de familie inițiază și monitorizează tratamentul etc.

Printre factorii de risc se numără: fumatul, diabetul zaharat (care nu dă simptome dar care roade vasele de sânge pe dinăuntru) și nu numai acestea.
Un medic specialist poate să pună un diagnostic, dar urmărirea efectului tratamentului trebuie făcută de medicul de familie. Dacă spunem că peste 50% dintre adulți sunt bolnavi de hipertensiune arterială, și sunt câteva milioane în România, numai medicii de familie pot să îi aibă în grijă și pot să urmeze tratamentul, pentru că, în fond, tratamentul cere doar conștiinciozitate, nu neapărat investigații sofisticate. Odată instalate bolile cardiovasculare, ele durează, în general, toată viața, iar medicul de familie însoțește acest proces: este ceea ce se cheamă complianța bolnavului. Cardiologul apare din când în viața pacientului, pe când medicul de familie apare lună de lună!

Eu sunt specialist cardiolog și principala mea preocupare (a noastră, de fapt) este să colaborăm cu medicii de familie pentru că prin ei, ceea ce știe medicina actuală, poate să fie aplicat la întreaga populație. Ameliorarea și prevenția reală a bolilor cardiovasculare se poate face doar printr-o medicină de masă, adică acea medicină aplicabilă multor sute de mii de oameni cu ajutorul medicilor de familie.

Domnule prof. dr. Mircea Cinteză veți prezida în curând Conferința Națională de Cardiologie în Medicina Generală, eveniment aflat la a XIII-a ediție anul acesta.

În fiecare an avem o conferință națională de cardiologie cu medicii de familie (Conferința Națională de Cardiologie în Medicina Generală), cu scopul de a reduce impactul prost al bolilor cardiovasculare asupra sănătății românilor. Așa că îi așteptăm pe colegii noștri cu întrebări dar și cu soluții la problematicile bolilor cardiovasculare în practica medicală”


INFO: https://cardio.medica.ro/2019/

Comentarii

loading...