,,Ești limitat la casa ta și ești închis în societate dacă îți lipsesc anumiți anticorpi.” Una dintre cele mai respectabile reviste de știință, din lume – Nature – atrage atenția asupra riscurilor pașapoartelor de imunitate. S-a întâmplat înainte. În cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, imunitatea la febra galbenă a împărțit oamenii din New Orleans, Louisiana, între „aclimatele” care au supraviețuit febrei galbene și „neclimatele”, care nu au avut boala1. Lipsa de imunitate a dictat cu cine se puteau căsători, unde ar putea lucra și, pentru cei forțați să facă sclavie, cât valorau. Presupunerea imunității concentra puterea politică și economică în mâinile elitei înstărite și a fost arma pentru a justifica supremația albă.
Ceva similar ar putea fi viitorul nostru distopic dacă guvernele introduc „pașapoarte de imunitate” în eforturile de a inversa catastrofa economică a pandemiei COVID-19. Ideea este că astfel de certificate ar fi eliberate celor care și-au revenit și au testat pozitiv anticorpii împotriva SARS-CoV-2 – coronavirusul care provoacă boala. Autoritățile ar ridica restricțiile asupra celor care se presupune că au imunitate, permițându-le să revină la muncă, să socializeze și să călătorească. Această idee are atât de multe defecte încât este greu de știut de unde să începi.
În opinia noastră, orice documentație care limitează libertățile individuale pe baza biologiei riscă să devină o platformă pentru restrângerea drepturilor omului, creșterea discriminării și amenințarea – mai degrabă decât protejarea – sănătății publice. Aici vă prezentăm zece motive pentru care pașapoartele de imunitate nu pot, și nu trebuie să funcționeze.
Zece puncte. Patru probleme practice uriașe și șase obiecții etice adaugă la o singură idee foarte proastă.
Imunitatea COVID-19 este un mister. Datele recente3 sugerează că majoritatea pacienților recuperați produc unii anticorpi împotriva SARS-CoV-2. Dar oamenii de știință nu știu dacă toată lumea produce suficienți anticorpi pentru a garanta protecția viitoare, care este nivelul sigur sau cât poate dura imunitatea. Estimările actuale, bazate pe răspunsuri imune la virusuri strâns legate, precum cele care provoacă sindromul respirator acut sever (SARS) și sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS), sugerează că indivizii recuperați ar putea fi protejați de re-infecție timp de unu până la doi ani. Dar dacă imunitatea SARS-CoV-2 imită cea observată la răceala comună, perioada de protecție ar putea fi mai scurtă.
Testele serologice nu sunt de încredere. Testele de măsurare a anticorpilor SARS-CoV-2 din sânge pot fi un instrument valoros pentru a evalua prevalența și răspândirea virusului. Însă acestea variază foarte mult prin calitate și eficacitate. Acest lucru a determinat OMS și fostul comisar al SUA pentru administrare a alimentelor și a drogurilor, Scott Gottlieb, să aibă grijă de utilizarea lor în evaluarea stării de sănătate sau a imunității individuale. Mai multe teste disponibile sunt suficient de precise, ceea ce înseamnă că sunt validate pentru a avea cel puțin 99% specificitate și sensibilitate. Dar datele preliminare sugerează că marea majoritate nu sunt fiabile. Specificitate scăzută înseamnă că testul măsoară anticorpi, altele decât cele specifice SARS-CoV-2. Acest lucru determină falsele pozitive, determinând oamenii să creadă că sunt imuni atunci când nu sunt. Sensibilitate scăzută înseamnă că testul necesită o persoană să aibă o concentrație mare de anticorpi SARS-CoV-2 pentru a putea fi măsurată eficient. Acest lucru cauzează falsuri negative la persoanele care au puțini anticorpi, ceea ce duce la indivizii potențial imuni fiind incorect etichetați ca imuni.
Volumul de testare necesar este imposibil. Zeci până la sute de milioane de teste serologice ar fi necesare pentru un program național de certificare a imunității. De exemplu, Germania are o populație de aproape 84 de milioane de oameni, deci ar necesita cel puțin 168 de milioane de teste serologice pentru a valida statutul imunitar COVID-19 al fiecărui rezident cel puțin de două ori. Două teste de persoană sunt minime, pentru că oricine a testat negativ s-ar putea infecta mai târziu și ar trebui să fie testat pentru a fi certificat imun. Testele repetate, nu mai devreme de un an, ar fi necesare pentru a asigura imunitatea continuă. Din iunie, guvernul german va primi 5 milioane de teste serologice pe lună de la firma elvețiană Roche Pharmaceuticals – un furnizor de frunte al unui test serologic SARS-CoV-2 care a fost aprobat de autoritățile de reglementare. Acest lucru va permite testarea a numai 6% din populația germană în fiecare lună.
Chiar dacă pașapoartele de imunitate erau limitate la lucrătorii din domeniul sănătății, numărul de teste necesare ar putea fi încă imposibile. Statele Unite, de exemplu, ar avea nevoie de peste 16 milioane de astfel de teste. În momentul publicării, Centrele SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și laboratoarele de sănătate publică din SUA au efectuat peste 12 milioane de teste de diagnostic pentru SARS-CoV-2 (3% din populația totală din SUA; a se vedea go.nature.com/ 2wemdd2). Chiar și Coreea de Sud, o țară cu rate de testare ridicate, a reușit să testeze doar 1,5% din populație până la 20 mai (a se vedea go.nature.com/2aztfvp).
Prea puțini supraviețuitori pentru a reînvia economia. Proporția indivizilor știuți că s-au recuperat din COVID-19 variază mult în diferite populații. Rapoartele de la punctele fierbinți din Germania și Statele Unite sugerează că unele locații ar putea avea rate de recuperare cuprinse între 14% și 30%. În statul New York, de exemplu, unde 3.000 de persoane au fost testate la întâmplare în magazinele alimentare și în alte locații publice, 14,9% au avut anticorpi împotriva COVID-19 (a se vedea go.nature.com/2waaku9). Dar acestea par a fi excepția. Într-o conferință de presă din aprilie, OMS a estimat că doar 2-3% din populația globală s-a recuperat din virus.Prevalența scăzută a bolii, combinată cu capacitatea de testare limitată, fără a menționa testele extrem de fiabile, înseamnă că doar o mică parte din orice populație ar fi certificată ca liberă de muncă. Pe baza numărului actual de cazuri confirmate din SUA, de exemplu, doar 0,43% din populație ar fi certificată. Astfel de procente sunt lipsite de importanță pentru economie și pentru siguranță. O cafenea nu poate să deschidă și să servească clienții fără riscuri dacă doar o parte din personalul său este certificat ca fiind imun. Un magazin nu poate transforma un profit dacă este permisă o parte minusculă de clienți.
Monitorizarea erodează confidențialitatea. Întregul punct al pașapoartelor de imunitate este controlul circulației. Astfel, orice strategie de certificare a imunității trebuie să includă un sistem de identificare și monitorizare. Documentația pe hârtie ar putea fi vulnerabilă la falsuri. Documentația electronică integrată într-o aplicație pentru smartphone ar fi mai rezistentă la fraude și mai eficientă pentru urmărirea contactelor, testarea și actualizarea stării imunitare.Dar documentele electronice prezintă un risc mai grav pentru confidențialitate. În unele provincii chineze, codurile QR de pe telefoanele inteligente controlează intrarea în locuri publice pe baza stării de sănătate COVID-19 a individului. Cu toate acestea, aceste aplicații raportează mai mult decât informațiile COVID-19 – inclusiv locațiile persoanelor, istoricul călătoriilor, cu care au intrat în contact și alte informații de sănătate, de la temperatura corpului până la răceala recentă. Taiwanul folosește, de asemenea, aplicații pentru smartphone-uri cu sisteme de alertă care sunt direct legate de departamentele de poliție. Regatul Unit, Statele Unite și multe alte țări testează diferite opțiuni de aplicație. Cu toate acestea, nu există nicio garanție că aplicațiile vor retrage atunci când COVID-19 o va face. China a anunțat că este posibil ca anumite elemente ale sistemului său de urmărire a codurilor QR să rămână pe loc după încheierea pandemiei.
Grupurile marginalizate se vor confrunta cu mai mult scepticism. Odată cu monitorizarea sporită vine poliția sporită și cu aceasta riscuri mai mari de profilare și de potențiale daune aduse grupurilor rasiale, sexuale, religioase sau ale altor minorități. În timpul pandemiei, China a fost acuzată de țintire a rezidenților pe profil rasial, forțând toți rezidenții africani să fie testați pentru virus. În alte părți ale lumii, oamenii din Asia s-au confruntat cu vârfuri de prejudecăți rasiale.
Înainte de această pandemie, legile stop-and-frisk din Statele Unite afectau deja în mod disproporționat oamenii de culoare. În 2019, 88% dintre persoanele care au fost oprite și verificate în New York erau afro-americane sau latino-americane (go.nature.com/2jntjym). Și în timpul pandemiei, poliția continuă să vizeze oameni din grupuri minoritare. Între mijlocul lunii martie și începutul lunii mai la Brooklyn, New York, 35 din cele 40 de persoane arestate pentru încălcarea legilor de distanțare fizică erau negrii.
Accesul nedrept. În lipsa testării, mulți nu vor avea acces. Experiența de până acum sugerează că cei bogați și puternici sunt mai susceptibili să obțină un test decât cei săraci și vulnerabili. În sistemele de îngrijiri medicale, aceste inechități sunt resimțite și mai acut. La începutul lunii martie, de exemplu, când echipele sportive profesionale, directorii de tehnologie și celebritățile de film au fost testate, zeci de state americane efectuau mai puțin de 20 de teste pe zi (vezi https://covidtracking.com/data). Foarte mulți oameni care trebuie să se întoarcă la muncă cel mai urgent – lucrătorii care trebuie să-și țină un acoperiș deasupra capului și mâncarea pe masă – este probabil să se lupte pentru a face un test de anticorpi. Testarea copiilor înainte de a se întoarce la școală ar putea fi o prioritate scăzută, la fel ca testarea persoanelor în vârstă pensionate și a celor care se confruntă cu provocări fizice, de sănătate mintală sau cognitive.
Stratificarea societății. Etichetarea oamenilor pe baza statutului lor COVID-19 ar crea o nouă măsură prin care să se divizeze „haves” (a avea) și „have-nots” ( a nu avea) – imunoprivileged (imunoprivilegiat) și immunodeprived (imunolipsit de). O astfel de etichetare se referă în special la absența unui vaccin gratuit, universal disponibil. Dacă un vaccin devine disponibil, atunci oamenii ar putea alege să participe și să obțină certificarea imunitară. Fără aceasta, stratificarea ar depinde de noroc, bani și circumstanțe personale. Restrângerea lucrărilor, a concertelor, muzeelor, serviciilor religioase, a restaurantelor, a secțiilor de votare politică și chiar a centrelor de îngrijire a sănătății supraviețuitorilor de la COVID-19 ar dăuna și desconsidera o majoritate a populației.
Inegalitățile sociale și financiare ar fi amplificate. De exemplu, angajatorii care doresc să evite lucrătorii care riscă să se îmbolnăvească ar putea privilegia angajații actuali care au suferit de boală și îi angajează în mod preferențial pe cei cu imunitate „confirmată”.
Pașapoartele de imunitate ar putea de asemenea alimenta diviziunile dintre națiuni. Persoanele din țări care nu sunt în măsură sau nu doresc să pună în aplicare programe de pașaport de imunitate ar putea fi împiedicate să călătorească în țările care le interzic. Persoanele cu HIV sunt deja supuse restricțiilor de intrare, de viață și de lucru în țări cu legi care afectează drepturile celor din minoritățile sexuale și de gen – precum Rusia, Egiptul și Singapore.
Noi forme de discriminare. Platformele pentru certificarea imunitară SARS-CoV-2 ar putea fi ușor extinse pentru a include alte forme de date de sănătate personală, cum ar fi înregistrările de sănătate mintală și rezultatele testelor genetice. Pașapoartele de imunitate de astăzi ar putea deveni pașapoartele biologice atotcuprinzătoare de mâine. Acestea ar introduce un nou risc de discriminare dacă angajatorii, companiile de asigurări, forțele de ordine și alții ar putea accesa informații private de sănătate în beneficiul lor. Astfel de preocupări au fost catalogate în ultimii ani în dezbaterile cu privire la cine ar trebui să aibă acces la informațiile genetice, întrucât cererea crește din partea clinicienilor, cercetătorilor, asigurătorilor, angajatorilor și forțelor de ordine, de exemplu.
Amenințări pentru sănătatea publică. Pașapoartele de imunitate ar putea crea stimulente perverse. Dacă accesul la anumite libertăți sociale și economice este acordat doar persoanelor care s-au redresat din COVID-19, atunci pașapoartele de imunitate ar putea stimula persoanele sănătoase și non-imune să caute în mod voit infecția – punându-și pe ei înșiși și pe alții în pericol8. Greutățile economice ar putea amplifica stimulentul dacă un pașaport de imunitate este singura cale de a verifica salariul. Persoanele pot obține documente în mod ilicit, prin luare de mită, transfer între persoane sau falsuri. Acestea ar putea crea amenințări suplimentare pentru sănătate, deoarece persoanele care pretind imunitate ar putea continua să răspândească virusul. Crizele tind să încurajeze comerțul nefiresc, așa cum s-a întâmplat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când rațiile de produse alimentare din Marea Britanie au provocat apariția unui sistem robust de schimb subteran.
