Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

România, la cea mai renumită competiţie pentru proiecte de cercetare medicală

România, la cea mai renumită competiţie pentru proiecte de cercetare medicală

34 de start-up-uri din domeniul sănătății concurează pentru a câștiga până la sfârșitul acestui an granturi în valoare de peste 100.000 de euro pentru proiecte de cercetare şi inovaţie în domeniu.

Elena Marinescu 0 comentarii

EIT Health, una dintre cele mai mari inițiative din domeniul sănătății din lume susținută de Comitetul European și Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), acordă până la sfârșitul anului 2018 granturi în valoare de peste 100.000 de euro prin mai multe programe pe care le desfășoară: programul InnoStars Awards, programul competițional și de instruire European Health Catapult și programul HeadStart Funding, dedicat inovatorilor din domeniul sănătății care vor să își transforme ideile inovatoare în soluții comercializabile. La cele trei competiții au aplicat 188 de startup-uri din Europa, inclusiv din România.

Platforma de sănătate dedicată familiilor cu copii supraponderali, dezvoltată de o echipă de 13 specialiști în tehnologia informației din județul Cluj, este primul proiect din România acceptat în programul de dezvoltare GoGlobal al EIT Health. „Selectarea Wello pentru a participa la EIT Health GoGlobal Israel poate fi văzută ca o dovadă a evoluţiei ecosistemului start-up-urilor româneşti din domeniul sănătăţii în ultimii ani.

Produsul lor se adresează unei probleme serioase şi în creştere, iar EIT Health poate oferi Wello contextul şi contactele pentru a deveni o soluţie folosită la nivel internaţional”, a declarat dr. Ion-Gheorghe Petrovai, reprezentant pentru România al Comunităţii FreshBlood HealthTech, în cadrul EIT Health RIS Hub.

 

Platforma Wello pentru copii cu probleme de greutate

Misiunea platformei de sănătate Wello, bazată pe Inteligenţa Artificială, este de a ajuta familiile cu copii cu probleme de greutate să slăbească şi să aibă un stil de viaţă sănătos, bazat pe o alimentaţie corespunzătoare vârstei, activitate fizică constantă şi joc interactiv.

Dezvoltarea platformei Wello a început în august 2017, iar varianta beta va fi lansată în toamna acestui an, valoarea totală a proiectului fiind de un milion de euro. Lansarea Wello vine în contextul în care 1 din 3 copii din Europa, cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, este supraponderal sau obez şi, mai mult, România se află pe locul al doilea în Europa în ceea ce priveşte numărul copiilor cu exces ponderal.

În luna mai, Wello a câștigat premiul “The School Lunch Revolution”, oferit de grupul Sodexo, la unul dintre cele mai mari târguri internaționale de inovație în tehnologie organizate în Europa, VivaTech Paris, locul de întâlnire al start--up-urilor și liderilor mondiali în tehnologie. Wello a fost unul dintre cele 1.112 proiecte incluse în competiția dedicată start-up-urilor Viva Technology Challenges, în etapa de preselecție fiind înscrise 8.418 proiecte. Soluția a fost prezentată -participanților la VivaTech în cadrul standului „Digital Day” al Sodexo, lider mondial în soluții pentru calitatea vieții. VivaTech a totalizat 100.000 de participanți, din 125 de țări, și a reunit 300 de vorbitori de top, antreprenori, lideri în business, investitori și cercetători, care au dezbătut impactul digitalizării în economie și societate, ca Mark Zuckerberg (Facebook), Ginni Rometty (IBM) și Eric Schmidt (Alphabet).

 

Idei de top, în competiția European Health Catapult

Şase start-up-uri din domeniul sănătății au fost alese de EIT Health pentru semifinalele programului European Health Catapult din categorii precum Biotech, MedTech și Digital Health. Baza de dezvoltare a acestor start-up-uri variază de la medicamente noi care au o acțiune multiplă pentru tratarea bolii Parkinson sau a altor boli cerebrale majore, prin produse medicale injectabile pentru Investigația prin Rezonanță Magnetică (RMN) în biotehnologie; de la instrumente digitale moderne care pot fi utilizate pentru tulburările de dezvoltare și cele neurocognitive, precum autism sau Alzheimer, până la inteligență artificială folosită pentru a identifica semnele bolilor neuro-degenerative în scanările cerebrale convenționale din domeniul sănătății digitale și în scanările cost-eficiente de tip PET și la stenturi ureterale biodegradabile care reduc costurile cu până la 60% și ajută la evitarea apariției infecțiilor bacteriene.

Aceste start-up-uri beneficiază de programe de instruire de calitate superioară pentru modelarea planurilor de afaceri, negocierea tranzacțiilor, formarea abilităților de prezentare și susținere a afacerii, dar și de posibilitatea de a atrage investitori de top. Programul va continua cu două cursuri, unul organizat de EIT Health, care vizează pregătirea echipelor pentru Summit-ul EIT Health, care va avea loc în luna decembrie, la Lodz, și al doilea care va fi organizat de Inno Starts, la Lisabona, și va pregăti echipele pentru evenimentul final InnoStars din luna noiembrie. Una dintre cele cinci idei care se află în competiție vine cu un dispozitiv de tip Point-of-Care-Testing (POCT) care poate detecta prezența virusului E. coli în probele de urină. Dispozitivul este prezentat sub forma unei capsule ingerabile care conține un cip submilimetric ce poate scana și cartografia suprafața colonului pentru a detecta polipii colorectali.

Alte idei aflate în competiție care au șanse de câștig vin cu dispozitive precum: ceştile menstruale cu un biosensor atașat pentru detectarea celor mai frecvente antigene ale cancerului de sân, o tehnologie care poate fi utilizată pentru a identifica noi biomarkeri pentru o mai bună diagnosticare a cancerului și a bolilor autoimune, dar și un joc educativ pentru copiii care suferă de diabet zaharat de tip 1, cu ajutorul căruia cei mici pot învăța cum să își gestioneze boala. 

 

EVENIMENT

Despre EIT Health

EIT Health este una dintre cele mai mari inițiative din domeniul sănătății din lume, care reuneşte companii de top din domeniu din Europa, universități și instituții de cercetare. Cu un buget de două miliarde de euro în următorul deceniu, EIT Health va investi în mod special în cele mai mari talente antreprenoriale și minți creatoare ale Europei, pentru a încuraja dezvoltarea și comercializarea soluțiilor inteligente de produse și servicii din sectorul sănătății.

Comentarii

loading...