10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSănătateRomânia trimite în Cehia un număr de 30 de ventilatoare

România trimite în Cehia un număr de 30 de ventilatoare

România – fiind una dintre gestionarele capacităţii RescEU europene pentru rezerve medicale – va pune la dispoziţie pentru o perioadă de 3 luni, în baza unui contract de comodat, cele 30 de ventilatoare de terapie intensivă achiziţionate prin programul amintit anterior.

„Misiunea este organizată în baza deciziei Comisiei Europene de a trimite echipamente medicale de terapie intensivă (ventilatoare) către Cehia, în urma solicitării de asistenţă”, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

„Cele 30 de ventilatoare de terapie intensivă, indispensabile continuării îngrijirilor medicale care se impun pacienţilor aflaţi în stare gravă ca urmare a infectării cu noul coronavirus, nu fac parte din echipamentele medicale de terapie intensivă aflate în stocul strategic al României”, arată sursa citată.

Comisia Europeană, prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene – DGECHO, a trimis Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă o invitaţie pentru a constitui în România o rezervă rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19.

Comisia a propus alocarea unui grant direct în valoare de până la 10 milioane euro pentru constituirea unei rezerve iniţiale de contramăsuri medicale, care vor consta în primă fază în măşti de protecţie individuală şi ventilatoare medicale pentru terapie intensivă.

„Acestea urmează a fi achiziţionate de autorităţile române responsabile, în regim de urgenţă, în funcţie de ofertele disponibile pe piaţa internaţională şi depozitate prin grija IGSU în depozitele proprii. Grantul alocat va acoperi costurile de achiziţie de echipament medical, costuri de întreţinere, inclusiv costuri de reparaţie, costuri de asigurare, costuri de personal, inclusiv de instruire a personalului la nevoie, costuri de depozitare, costurile de transport şi livrare a produselor de la depozit la beneficiari”, precizează IGSU.

Aceste stocuri, constituite cu sprijinul DGECHO şi aflate în gestiunea IGSU, vor fi puse la dispoziţia statelor membre (inclusiv România) şi partenere ale Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii, în baza unei solicitări, în caz de ameninţare gravă la adresa sănătăţii.

 

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă