14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSănătateRomânii preferă să se trateze mai mult după ureche

Românii preferă să se trateze mai mult după ureche

Potrivit datelor unui studiu efectuat la nivel naţional de o companie de marketing, românilor le place să creadă că ştiu cu ce medicamente ar trebui să se trateze, mai ales când vine vorba de
afecţiuni uşoare, precum răceli sau dureri de cap. În plus, doar un român din 18 declară că merge constant la medic pentru a obţine o reţetă. 47,6% dintre români au răspuns că cer direct farmacistului medicamentele respective, în timp ce doar 31,7% dintre cei care calcă pragul farmaciilor adresează şi întrebări suplimentare personalului. Puţin peste 5% dintre cei care au răspuns chestionarului aleg mereu medicamentele în funcţie de ce recomandă medicul sau farmacistul. Puţin sub 15% dintre români se bazează doar pe experienţele personale anterioare, în timp ce 1,6% dintre ei apelează la rude, prieteni sau cunoscuţi pentru a afla ce marcă să achiziţioneze. Dar nici prea multe variante nu sunt pe placul românilor, mai ales atunci când nu li se explică foarte clar diferenţele dintre produse similare – aproape 17% dintre respondenţi s-au arătat deranjaţi de acest lucru.

Referitor la farmacii, notorietatea acestora este strâns legată de numărul de unităţi şi distribuţia lor în România. Principalele motive pentru care românii preferă o anumită farmacie sunt preţurile mici şi proximitatea, iar pe locul trei se află oferta diversă de medicamente şi produse farmaceutice, cu 15,3% din menţiuni. Urmează serviciile de calitate (7,9%), expertiza farmaciştilor (5,8%) şi disponibilitatea în stoc a medicamentelor căutate de pacienţi (3,7%), potrivit studiului. Cozile mari sunt cel mai neplăcut aspect în ceea ce priveşte experienţele românilor în farmacii. „4 din 10 români s-au plâns de cozi şi de timpul mare de aşteptare, mai ales atunci când trebuie procesate numeroase reţete compensate. În medie, românii aşeaptă între 3 și 5 minute la coadă la farmacie. De asemenea, 1 din 3 români consideră că anumite branduri de medicamente sunt promovate mult prea agresiv în farmacii. Aproximativ 7% dintre clienţii farmaciilor s-au plâns şi de personalul neexperimentat sau nepoliticos“, se arată în studiu.

 

Prea multă birocraţie la reţete compensate

Cei care au cumpărat medicamente compensate spun că aceste reţete sunt utile şi necesare, dar vin la pachet cu multă birocraţie, timpi mari de aşteptare, gamă mică de produse compensate şi, cel mai des, imposibilitatea de a găsi o farmacie care să mai accepte reţete compensate, din cauza lipsei fondurilor. În ceea ce priveşte recomandările farmaciştilor, doar 21% dintre respondenţi sunt de părere că li se oferă produsul cu cel mai bun raport preţ/calitate. Un român din doi cumpără şi suplimente alimentare sau alte produse recomandate de farmacişti în plus faţă de medicamentele cerute sau specificate în reţetă. Nu mai puţin de 86,8% dintre români spun că au folosit cel puţin o dată carduri de loialitate emise de farmacii, iar 48% dintre aceştia chiar le folosesc de fiecare dată. 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă