19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSănătateSă adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj, recomandă...

Să adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj, recomandă ministrul Tătaru

“Haideţi să gândim că trebuie să adaptăm acest pelerinaj la pandemie şi nu pandemia la pelerinaj”, le-a recomandat credincioșilor ortodocși, duminică, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Ministrul s-a adresat astfel românilor nemulţumiți că, în acest an, nu se mai organizează pelerinaj la Iași în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva.

“Să se gândească că avem o sărbătoare religioasă într-un context pandemic. Tot ceea ce a însemnat acest an a însemnat un an diferit faţă de ceilalţi ani atât ca sărbători pascale, ca Rusalii, vacanţe, început de an, ca şcoală în general”, a explicat ministrul Tătaru.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...
Ultima oră
Pe aceeași temă