10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSănătateȘanse egale la viață prin proiectul social Donorium

Șanse egale la viață prin proiectul social Donorium

Din proiect fac parte cele cinci Centre Inițiatoare de Transfuzie Sanguină din țară: București, Arad, Bacău, Constanța și Ploiești, iar până în septembrie 2019 se vor mai alătura încă 10 centre din țară. Aplicația Donorium are ca obiectiv interconectarea nevoilor centrelor de transfuzii cu disponibilitatea donatorilor și facilitarea comunicării dintre aceștia. Iniţiatorii proiectului își vor concentra eforturile pentru actualizarea și îmbunătățirea legislației și a finanțării corespunzătoare a centrelor de transfuzie sanguină pe termen lung, pentru eficientizarea activităţii de donare de sânge din România.

Aplicația, care conectează posibilii donatori de sânge cu centrele de transfuzie sanguină, este deja pe primul loc în topul descărcărilor la aplicații mobile medicale pe iOS. Până în septembrie 2019 proiectul Donorium va fi în 15 centre de transfuzie din țară, iar până în septembrie 2021 va avea o acoperire naţională integrală.

„Sângele nu se cumpară, nu se vinde, el se donează. Dacă vrem să nu mai avem criză de sânge în România, e important să înțelegem că avem nevoie de donatori. Mă bucură foarte mult interesul pe care l-au manifestat internauții pentru aplicație. Îi așteptăm cu drag să se programeze și să doneze. Ne dorim foarte mult să putem să lucrăm pe viitor doar în baza programărilor la donare. Acest lucru este benefic și pentru donatori, care vor petrece mai puțin timp să doneze, și pentru doctori, care vor putea avea un flux constant de consultații. “ a declarat Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din București.  

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă