Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Sorina Pintea, promisiuni pentru Spitalul de Psihiatrie Cronici Poiana Mare: De maximă siguranţă

Sorina Pintea, promisiuni pentru Spitalul de Psihiatrie Cronici Poiana Mare: De maximă siguranţă

Ministerul Sănătăţii (MS) intenţionează să redea statutul de maximă siguranţă Spitalului de Psihiatrie Cronici Poiana Mare, a anunţat ministrul Sorina Pintea luni, în urma unei vizite în această unitate spitalicească.

Rl online 0 comentarii

Potrivit unui comunicat al MS, Sorina Pintea a mai anunţat că vor fi alocate două milioane lei pentru spitalul din Poiana Mare, în condiţiile în care pentru a avea din nou statutul de maximă siguranţă unitatea medicală are nevoie de investiţii în infrastructură şi de suplimentarea personalului medical.

"Am venit aici sa văd condiţiile, dar şi să discut cu personalul medical. Aşa cum ştiţi, în România sunt doar 4 spitale de maximă siguranţă, insuficient pentru nevoile actuale. Poiana Mare a mai avut acest statut şi intenţionăm să i-l redăm, dar pentru asta este nevoie de investiţii în infrastructură şi suplimentarea personalului medical. Vom aloca imediat 2 milioane de lei pentru repararea acoperişurilor a 4 pavilioane pentru care există deja licitaţii organizate şi, aşteptăm devizul estimativ pentru Corpul E, care va fi pavilion pentru cazurile de maximă siguranţă, în vederea reabilitării complete. Corpul E are 32 de locuri în care vor putea fi primiţi pacienţii pe Cod Penal ", a declarat Sorina Pintea, citată în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, în urma vizitei la spitalul din Poiana Mare, ministrul Sănătăţii a constatat că la această unitate spitalicească sunt respectate condiţiile de siguranţă ale pacienţilor şi ale personalului medical, mai mult ca în alte unităţi similare.

"Am avut o discuţie bună cu personalul medical şi am abordat o problemă discutată şi cu reprezentanţii comisiei de specialitate, pregătirea asistenţilor medicali care lucrează în domeniu. Mă întorc în noiembrie pentru a verifica lucrările de reabilitare, dar şi pentru o întâlnire regională cu toţi cei implicaţi în domeniu", a mai spus Sorina Pintea, conform sursei citate.

Comentarii

loading...